Administrație

Prima parcare supraetajată din județ va fi construită pe locul blocului G2/Turturica

O parcare publică supraetajată, prima de acest gen din județul Alba, va fi construită în locul unui fost bloc de locuințe sociale din Alba Iulia, de unde, în 2017, au fost evacuate peste 200 de persoane, după ce instanțele de judecată au dat câștig de cauză autorităților, clădirea urmând să fie demolată.

„Am semnat astăzi (vineri – n.r.) contractul pentru serviciile de proiectare, verificare și asistență tehnică, dar și execuție a lucrărilor privind desființarea construcției aferente blocului G2 de pe strada Arnsberg și construirea, inclusiv amenajarea, unei parcări publice”, a anunțat, vineri, primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.

Potrivit edilului, blocul cu patru etaje, construit în anul 1972 cu funcțiunea inițială de clădire provizorie de organizare de șantier și aflat într-o stare avansată de degradare, neconformă cu prevederile actuale din domeniul construcțiilor, va fi desființat.

„Va fi construită o parcare supraetajată, cu un regim de înălțime P+2E și o capacitate de 144 locuri în interior + 27 locuri la exterior, care va fi dotată cu stații de încărcare pentru vehiculele electrice și un punct de închiriere a bicicletelor în sistem ‘bike sharing’, iar terasa clădirii va fi amenajată cu spații verzi și loc de joacă pentru copii. Termenul de prestare a serviciilor și de execuție a lucrărilor este de 18 luni de la ordinul de începere a lucrărilor, care vor avea o garanție de 60 luni”, a explicat Gabriel Pleșa într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Valoarea totală a contractului este de peste 11,7 milioane de lei, fără TVA, din care valoarea serviciilor de proiectare, verificare tehnică de calitate a proiectului tehnic și detalii de execuție circa 202.000 lei, iar partea de execuție lucrări este peste 11,5 milioane de lei.

„Vom avea un edificiu public extrem de necesar, care va deservi o zonă foarte aglomerată a municipiului, respectiv proximitatea Spitalului Județean de Urgență. Nu va fi doar o parcare, va fi un spațiu perfect integrat în cartier, prietenos cu locuitorii săi și cu mediul. Municipiul aștepta de mult acest lucru”, a mai scris edilul.

În toamna anului 2017, peste 200 de persoane, din care câteva zeci de copii, care locuiau fără forme legale într-un bloc din Alba Iulia cunoscut sub numele de „G2- Turturica” au fost evacuate din imobil, sub supravegherea jandarmilor și a polițiștilor locali, după ce instanțele de judecată au dat câștig de cauză autorităților locale. Blocul în cauză este situat în cartierul Cetate, într-una din cele mai aglomerate zone din Alba Iulia, la câteva sute de metri de Spitalul Județean de Urgență.

Autoritățile au negat atunci că evacuarea ar fi fost făcută pe criterii etnice, subliniind că în blocul respectiv nu locuiau numai romi. Ulterior, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât că decizia autorităților locale de a evacua locatarii respectivi „fără a le asigura condiții de locuire alternativă” încălca unele dispoziții ale legislației privind discriminarea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.