Social

Caniculă și disconfort termic accentuat în București și județele din estul și sud-estul țării

Canicula și disconfortul termic accentuat vor persista pe parcursul zilei de marți în estul și sud-estul țării, unde se vor înregistra temperaturi maxime de 39 de grade Celsius, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Astfel, în sudul și estul Munteniei, în cea mai mare parte a Moldovei și în partea continentală a județului Constanța se vor înregistra temperaturi maxime de 37 – 39 de grade, iar minimele se vor situa între 18 și 22 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În aceste zone, meteorologii au emis Cod portocaliu de caniculă, fiind afectate județele: Botoșani, Iași, Vaslui, Bacău (partea de est), Vrancea (partea de est), Galați, Buzău (în cea mai mare parte), Brăila, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Constanța (jumătatea de vest), Ilfov și București.

Tot marți, valul de căldură va persista în nord-vestul, sudul, estul și local în centrul țării. Va fi Cod galben de căldură în nordul Crișanei, în vestul Maramureșului, Transilvaniei și al Moldovei, în cea mai mare parte a Olteniei, nordul Munteniei și local în Dobrogea. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 21 de grade.

Județele ce se vor afla sub Codul galben de căldură sunt: Suceava, Neamț, Bacău (partea de vest), Vrancea (partea de vest), Buzău (parțial), Constanța (jumătatea de est), Tulcea, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Sălaj, Bihor și Satu Mare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.