
Controale-fulger în școli și licee pentru depistarea consumatorilor de droguri. Așa vor politicienii să combată traficul de stupefiante în rândul tinerilor.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spune că este analizată posibilitatea testării antidrog a elevilor de către personal medical, în școli, în cazul în care „manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri”.
El a precizat că o astfel de testare s-ar face doar cu acordul părinților.
Ministrul de Interne a făcut aceste declarații luni seară, când a prezentat concluziile Corpului de control în cazul accidentului de la 2 Mai, unde un băiat de 19 ani, care conducea drogat, a ucis cu mașina doi tineri.
El a vorbit despre măsuri de prevenire a consumului de droguri în școli, care să fie incluse în „Planul Național de Acțiune pentru siguranță școlară, 2023-2024”, plan care există, spunând că a stabilit o întâlnire cu reprezentanții mai multor ministere, între care Educație, Sănătate, Muncă.
„Mecanismul va viza în special lupta împotriva drogurilor, violenței și bulling-ului în școli. Ca element de noutate, intenționăm să constituim grupuri de acțiune la nivelul fiecărei unități de învățământ, formate din reprezentanți ai Ministerului de Interne, ai unității de învățământ, precum și asociații de părinți și elevi”, a declarat el.
În acest contest, ministrul de Interne a vorbit despre analizarea posibilității „testării antidrog a elevilor de către personal medical calificat ce deservește unitatea de învățământ, în situația în care manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri, cu acordul părinților”.








