Mozaic

Superluna, un fenomen foarte rar care a avut loc miercuri noaptea

O superlună albastră este un fenomen foarte rar care a avut loc noaptea trecută și a putut fi privită în toată lumea. Evenimentul astronomic a adus cea mai mare lună plină a anului.

Superluna se manifestă atunci când aceasta este situată cel mai aproape de Pământ. Iar Luna Albastră poate fi văzută atunci când se înregistrează de două ori fenomenul de lună plină într-o singură lună.

Luna plină de noaptea trecută este cea de a doua lună plină din luna august. Prima lună plină a avut loc în data de 1 august. Combinația celor două fenomene a creat o imagine spectaculoasă pe cer. Fenomenul extrem de rar va mai putea fi urmărit abia în 2032.

Fotograful Paul Gheorgheci a surprins, la Cluj-Napoca, două fotografii cu luna, însă aceasta nu s-a văzut chiar albastră.

Din nefericire, cerul a fost preponderent noros pe parcursul nopții în aproape întreaga țară. Astfel, fenomenul Superlunii Albastre a fost mai puțin vizibil de la noi.

Expresia „Lună Albastră” a apărut într-un articol al astronomului James Hugh Pruett (1886-1955), publicat în revista americană „Sky and Telescope”, în 1946, ca urmare a unui calcul greșit. O corecție a fost tipărită la scurt timp. Greșeala astronomului s-a răspândit în întreaga lume. În prezent, denumirea de „Lună albastră” în cea de-a doua situație este considerată o a doua definiție, din cauza frecvenței de utilizare, potrivit www.moongiant.com.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.