Economie

Delgaz Grid începe testele în localitatea mureșeană Gornești, în proiectul utilizării hidrogenului drept combustibil

Delgaz Grid începe în această lună în localitatea Gornești, județul Mureș, testele la clienții casnici, pentru a verifica funcționarea instalațiilor interioare și a aparatelor de utilizare existente cu amestec de gaze naturale (80%) și hidrogen (20%).

Potrivit unui comunicat remis Agerpres, compania a selectat în acest scop câteva zeci de clienți care locuiesc în localitatea mureșeană și care vor fi printre primii români care vor participa la acest proiect de importanță națională pentru viitorul încălzirii sustenabile din România. Gorneștiul devine astfel prima localitate cu rețea de distribuție a gazelor naturale din oțel unde se vor face astfel de teste, în vreme ce Dârlos, din județul Sibiu, este prima localitate unde s-au realizat teste pe rețea din polietilenă.

„Proiectul nostru pune România pe harta țărilor care fac pași concreți în utilizarea hidrogenului drept combustibil pentru un viitor sustenabil în domeniile încălzirii, transportului și pentru industrie. Mă bucur că în etapele pe care le-am parcurs până în prezent am beneficiat de deschidere și sprijin din partea autorităților și mai ales a clienților noștri care au acceptat să participe la teste. Dârlosul și Gorneștiul vor rămâne în istoria energeticii ca primele localități din România unde s-a testat utilizarea hidrogenului în amestec cu gaze naturale”, a precizat Cristian Secoșan, directorul general Delgaz Grid.

Instalațiile de utilizare ale consumatorilor (țevi, aparate de utilizare etc.) și elementele componente ale sistemului de distribuție (conducte, branșamente, fitinguri, armături, regulatoare, contoare etc.) nu vor fi modificate pentru acest proces.

În casele clienților va fi, practic, replicat exact ceea ce s-a realizat în poligonul de la Mediaș și la Dârlos, în județul Sibiu. Înainte de toate va fi efectuată o verificare riguroasă a întregii instalații de utilizare a gazelor naturale, inclusiv a aparatelor, cu o firmă autorizată ANRE, pentru a ne asigura că acestea sunt etanșe și funcționează corespunzător. De asemenea, vor fi analizate gazele de ardere. După aceasta, va fi oprită alimentarea cu gaze naturale, iar la instalația de utilizare a clientului va fi conectată o butelie de amestec gaze naturale (80%) și hidrogen (20%) gata pregătită și va fi vehiculat acest amestec prin instalație și aparate de utilizare.

„Vom verifica parametrii de funcționare ai aparatelor de utilizare și vom măsura concentrația gazelor de ardere. Ulterior, vom face același lucru la revenirea pe gaze naturale, ca să asigurăm clientul că aparatele nu au fost afectate in niciun fel de amestecul utilizat. Testele durează câteva ore, iar după încheierea acestora va fi reluată alimentarea cu gaze naturale din rețea”, a explicat Cristian Călin, coordonatorul proiectului.

La final, specialiștii Delgaz Grid vor efectua, din nou, o verificare a instalației de utilizare a gazelor naturale, inclusiv a aparatelor, pentru a se asigura că totul funcționează perfect. Compania va suporta, atât costul ambelor verificări, cât și al utilităților necesare pentru efectuarea testelor: gaze naturale, apă, electricitate.

Testele sunt realizate de specialiștii Delgaz Grid care au dobândit experiență și certificare în Germania, unde au testat la DVGW/EBI (Der Deutsche Verein des Gas und Wasserfaches/EBI Engler Bunte Institute), o prestigioasă instituție tehnico-științifică care funcționează în cadrul Institutului de Tehnologie din Karlsruhe, amestecuri de gaze naturale cu diferite adaosuri de hidrogen pe diferite sisteme de ardere: centrale termice, convectoare, aragaze, arzătoare din sobe de încălzit și gătit.

Testarea în condiții reale la clienți reprezintă prima parte din etapa a 2-a a proiectului 20HyGrid, lansat în premieră în România în toamna anului trecut.

În localitatea Dârlos din județul Sibiu au fost finalizate testele acasă la cei 50 de clienți selectați, rezultatele fiind conform așteptărilor, respectiv toate aparatele funcționând fără nici o problemă cu amestec de gaze naturale (80%) și hidrogen (20%). Compania începe pregătirile pentru ultima parte din etapa a 2-a din această localitate, respectiv testarea amestecului de gaze naturale și hidrogen prin introducerea acestuia direct în rețeaua de distribuție a gazelor naturale.

Delgaz Grid și-a asumat, în premieră în România, realizarea primului proiect care are ca obiectiv testarea încălzirii sustenabile a locuințelor pe baza unui amestec de gaze naturale (80%) și hidrogen (20%). Proiectul, denumit 20HyGrid, se desfășoară în perioada noiembrie 2022 – octombrie 2024 și urmărește să demonstreze că, din punct de vedere tehnic, este posibilă și sigură adăugarea de hidrogen, în proporție de 20% din volum, în rețelele de distribuție și instalațiile de utilizare a gazelor naturale existente în România. Instalațiile de utilizare ale consumatorilor și elementele componente ale sistemului de distribuție nu vor fi modificate pentru acest proces. Rezultatele proiectului vor servi drept model de bună practică pentru viitoarele proiecte și pentru utilizarea hidrogenului în diferite domenii, inclusiv pentru încălzire, prepararea apei calde menajere și a hranei.

Printre promotorii și susținătorii proiectului 20HyGrid se numără: Ministerul Energiei, Comisia de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților din Parlamentul României, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, Asociația pentru Energia Hidrogenului și Asociația Energia Inteligentă.

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o rețea de gaze naturale de 25.000 km în 20 de județe din partea de Nord și de Vest a României, între care și județul Alba, și o rețea de electricitate de peste 81.000 km în șase județe din Moldova: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. De la intrarea pe piața locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,1 miliarde de euro în principal pentru modernizarea rețelelor de gaze naturale și electricitate și a virat către stat impozite și taxe de 3 miliarde de euro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.