
Guvernul României pregătește un pachet fiscal-bugetar, sub forma unui proiect de lege care ar urma să treacă în Parlament, cel mai probabil prin angajarea răspunderii guvernului, pentru simplificarea procesului legislativ, astfel încât să intre în vigoare cât mai repede.
Măsurile vor fi luate ca urmare a imposibilității de a acoperi cheltuielile bugetare, deficit constatat însă din luna aprilie a acestui an.
Cu toate acestea, măsurile propuse de executiv nu inspiră încredere spacialiștilor în domeniu, care suspectează o nouă „cârpeală” ineficientă.
„În loc să te cârpești, mai rău te rupi – aceasta este concluzia analizei multiplelor modificări ale Noului Cod Fiscal. 554 de amendamente în opt ani, având ca rezultat final scăderea veniturilor în PIB cu 0,5%, deși scopul a fost tocmai creșterea lor. «Este inadmisibil!» – a exclamat dl. Ciucă, Președintele Senatului, iar Premierul Ciolacu a remarcat transformarea Codului Fiscal într-o sită. Cu toate astea, discutăm în prezent despre noi amendamente. Sunt 108 pagini de modificări care vor fi aduse Codului Fiscal, apărute pe surse, pentru care Guvernul intenționează să își asume răspunderea fără dezbateri reale, deși „e mai bine să măsori de zece ori înainte să tai o dată”. Codul Fiscal este acel document elaborat de Ministerul Finanțelor în 2004, care ar fi trebuit să fie Biblia fiscalității, o carte aproape de neschimbat. Un Cod, fie el Fiscal, Penal sau Civil, e Cod pentru că este legitate, nu simplă legislație, care să nu poată fi modificată de oricine, oricând, pentru orice. Stabilitatea, echitatea impunerii, predictibilitatea, sunt principii care guvernează Codul Fiscal. Și pe care toată lumea le-a ignorat și le ignoră sub presiunea urgențelor, de am ajuns să transformăm sita în ciur”, a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs și Comunicare JTI, la Banca Națională a României (BNR), cu prilejul lansării The Tax Institute, primul think tank de fiscalitate din România.
La eveniment au participat Președintele Senatului Nicolae Ciucă, Prim ministrul Marcel Ciolacu, Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, Președintele Camerei Consultanților Fiscali Dan Manolescu, reprezentanți ai mediului de afaceri și experți în fiscalitate.
Potrivit studiului „Modificările Noului Cod Fiscal: Inventar și impact (2015-2023)”, realizat de echipa The Tax Institute, în perioada 2015-2023 au fost aduse 554 de amendamente noului Codului Fiscal. Ceea ce înseamnă 74 norme modificate pe an. Din punct de vedere calitativ, 32% au fost măsuri proaste și foarte proaste, cu impact negativ asupra contribuabililor sau bugetului. 26% au fost modificări de formă, fără un impact real, 33% au fost măsuri bune, cu impact pozitiv limitat și doar 9% măsuri foarte bune. Rezultatul în urma modificărilor repetate este o scădere a veniturilor bugetare de 0,53% din PIB în 2022, față de 2016.








