
Noul impozit minim pe cifra de afaceri va lovi sever sectorul energetic, în special partea de furnizare și distribuție, a declarat, marți, Gabriel Biriș, partener la Biriș Goran.
„Vreau să trag un semnal de alarmă cu privire la noul impozit minim pe cifra de afaceri, care va lovi sever sectorul energetic, în special partea de furnizare și distribuție, sever. Nu sunt marje care să treacă de 6%. N-au de unde să plătească impozitul ăsta de 1% din cifra de afaceri”, a spus Biriș la conferința „România și noua ordine energetică europeană”, eveniment organizat de Curs de Guvernare.
La rândul său, Volker Raffel, directorul general al E.ON România a declarat că atât în România cât și la nivel european trebuie realizate investiții în rețelele de distribuție.
„Există o veste bună. Vestea bună este că în factura voastră de electricitate doar 10% este tarif de distribuție. Dacă creștem tariful de distribuție cu aproximativ 10% înseamnă că factura voastră va crește doar cu 1%. Şi cu acest ban putem să investim în rețelele noastre și cu acest ban putem să aplicăm pentru fonduri europene, cu acest ban putem să folosim capital privat și cu toate acestea putem să facem ce trebuie. Așteptările ANRE sunt că vom conecta în România 700 de MW de panouri fotovoltaice în fiecare an. 700 de MW înseamnă o unitate de la Cernavodă. Dacă suntem capabili să evacuăm această energie în sistemul național, ajunge această energie la consumatori, înseamnă că putem să avem un preț la electricitate mai mic. Cu această creștere de tarif de distribuție putem să ajungem să avem un preț de electricitate mai mic. Recent am vorbit cu un politician local care mi-a zis: nu vrem să creștem tariful de distribuție pentru că nu vrem să crească prețurile pentru consumatorii casnici și noncasnici. Dar dacă facem această greșeală, aceeași greșeală pe care am făcut-o acum doi ani, am blocat investițiile în România cu înghețarea tarifelor de distribuție cu o decizie greșită și din această cauză sunt în întârziere cu prosumatorii. Dacă facem aceeași greșeală încă o dată nu rezolvăm problema. Vestea bună este că dacă facem alegerea corectă putem să o rezolvăm”, a spus Volker Raffel.
Ministerul Finanțelor a publicat marți Proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
Actul normativ introduce, începând de anul viitor, un impozit minim pe cifra de afaceri pentru companiile cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro care determină un impozit pe profit mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri.








