
Peste o zecime dintre studenții Universității „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia sunt străini, provenind din peste 25 de țări, potrivit celor declarate, luni, la festivitatea de deschidere a noului an universitar, găzduită de Casa de Cultură a Studenților, rectorul Daniel Breaz.
„Avem studenți de pe toate continentele, din peste 25 de țări. Peste 12% din cei aproape 6.000 de studenți ai universității sunt studenți internaționali. Este un lucru care ne bucură extraordinar, pentru că devenim o universitate de care se interesează tineri din întreaga lume. Este mare lucru ca în 32 de ani să ajungi la un asemenea nivel”, a spus rectorul universității de stat din Alba Iulia înființată în anul 1991.
Daniel Breaz a menționat că noul an universitar este început de Universitatea „1 Decembrie 1918″ de pe „o merituoasă poziție, locul 103 în Europa Centrală și de Est și locul 601 în întreaga Europă, unde s-au calificat în aceste topuri 17 universități din cele 74 din România”.
Breaz a subliniat că, fiind o universitate care se dezvoltă, în noul an 2023-2024 sunt trei noi specializări, respectiv Resurse Umane, Cinematografie și media, Asistență medicală generală, plus Arheologie, o specializare care a fost reînființată.
„Avem un campus atrăgător pentru studenți, cu dotări moderne. Sunt amfiteatre renovate, săli de lectură renovate, cămine renovate”, a mai spus rectorul Daniel Breaz.
Printre studenții universității din Alba Iulia se numără și un bărbat de 88 de ani, Aurel Voicu, fost primar și viceprimar al orașului Cugir în urmă cu două decenii. Pasionat de istorie, Aurel Voicu, inginer mecanic de profesie, este în anul II la masterat la „Cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului istoric”.
„Suntem o universitate care, indiferent de vârstă, își apreciază și își prețuiește la fel orice student. Avem astăzi în sală, cred, cel mai în vârstă student din România, la 88 de ani și jumătate, domnul Aurel Voicu”, a precizat Daniel Breaz.
Printre cei invitați la festivitatea de deschidere s-au aflat Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, Irineu, prefectul Nicolae Albu, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, deputatul Florin Roman (PNL).
Înființată în 1991, când avea o singură facultate, cea de Ştiințe Umaniste, cu specializările Istorie și Teologie Ortodoxă, și un Colegiu Tehnic și Economic, universitatea de stat din Alba Iulia are în prezent cinci facultăți – de Istorie, Litere și Ştiințe ale Educației, de Ştiințe Economice, de Informatică și Inginerie, de Drept și Ştiințe Sociale și de Teologie Ortodoxă.








