
Marți, 3 octombrie, în jurul orei 16.00, un bărbat de 29 de ani, din comuna Poiana Vadului, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 74 A, pe raza localității Cărpiniș, a surprins și accidentat un bărbat de 61 de ani, din comuna Roșia Montană, care circula pe o bicicletă, în aceeași direcție de mers, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
În urma accidentului, biciclistul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Atât conducătorul auto cât și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în ambele cazuri.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.








