Administrație

Ordonanța de urgență privind consolidarea capacității instituționale a Ministerului Finanțelor a fost aprobată

Guvernul a aprobat, joi, ordonanța de urgență care prevede că Ministerul de Finanțe va face verificări în cazul categoriilor de cheltuieli care înregistrează o creștere mai mare de 20% față de costul mediu al achizițiilor de produse, servicii, echipamente, execuție de lucrări, al cheltuielilor curente și de capital ale unor instituții publice.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, ordonanța de urgență vizează consolidarea capacității instituționale a Ministerului Finanțelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

„Se are în vedere monitorizarea execuției bugetare, precum și exercitarea controlului cheltuielilor curente și de capital. Astfel, se vor face verificări de către Ministerul Finanțelor pentru categoriile de cheltuieli care înregistrează o creștere cu mai mult de 20% față de costul mediu al achizițiilor de produse/servicii/echipamente și/sau execuție de lucrări sau costul mediu al cheltuielilor curente și de capital aferente unor instituții publice similar”, precizează sursa citată.

Totodată, actul normativ stabilește că aceste măsuri se aplică sub formă de proiect pilot până la sfârșitul anului 2025 pentru domeniile educație, sănătate, asistență și protecție socială, precum și pentru autoritățile și instituțiile de subordonare locală.

Ministerul Finanțelor va prezenta Guvernului în fiecare an calendaristic rapoarte privind această monitorizare.

„De asemenea, prin actul normativ adoptat se elimină inechitățile, discriminările și/sau discrepanțele de ordin salarial existente în sistemul finanțelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești”, mai precizează Guvernul.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.