Social

Aproape 80 de pelerini din Alba sunt blocați în Ierihon și Bethleem. Vor fi repatriați din Tel Aviv

Două grupuri din Alba formate din 49, respectiv 28 de persoane, aflate în pelerinaj în Israel, ar urma să plece spre țară cu avionul de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv în cursul nopții de duminică spre luni și luni, costurile legate de repatriere urmând să fie suportate de către Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Oliviu Botoi, a declarat, duminică, pentru Agerpres, că un grup de pelerini, format din 49 de persoane din zona Apuseni, însoțit de preotul Adrian Rednic, a rămas de sâmbătă în Ierihon – unde se aflau, potrivit programului de pelerinaj, în momentul izbucnirii evenimentelor –, iar un altul, din 28 de persoane din Alba Iulia, coordonat de preotul Nicolae Topîrcean, se afla duminică la un hotel din Bethleem.

Ambele grupuri, care ar fi trebuit să se întoarcă la Cluj-Napoca în câteva zile cu o companie privată, ar urma să fie repatriate cu avioane ale companiei de stat. Oliviu Botoi a precizat că Arhiepiscopia, prin Centrul de Pelerinaje, suportă costurile legate de transportul pelerinilor în țară.

Celelalte trei pelerinaje din Alba care erau programate pentru luna octombrie în Israel, unde toate locurile erau ocupate, au fost amânate.

În general, pelerinii din Alba, și nu numai, se cazează la hoteluri din Bethleem, în Cisiordania, datorită costurilor mai mici decât în Ierusalim, de unde, trecând prin punctul de control, pleacă apoi în pelerinaj spre diverse destinații din Țara Sfântă.

Israelul și Fâșia Gaza au intrat în război sâmbătă, după ce aripa militară a mișcării islamiste palestiniene Hamas a lansat o ofensivă surpriză, lansând mii de rachete și infiltrând luptători pe teritoriul israelian pe uscat, pe mare și pe calea aerului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.