Educație

Primăria Aiud vrea să trimită concurenți la „Lider European” 2023

Primăria Aiud și-a făcut o preocupare constantă din promovarea tinerilor din localitate

Primăria Aiud își propune ca municipiul să trimită participanți la concursul „Lider European” ediția 2023, o competiție școlară care se adresează elevilor de liceu din toată Uniunea Europeană.

„S-a dat startul înscrierilor la concursul „Lider European” 2023 pentru elevii de liceu! 4 colegi din același liceu + 1 profesor coordonator = echipa care poate participa la acest concurs național organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Educației!”, se spune într-o postare de pe pagina de socializare a Primăriei municipiului Aiud.

„Lider European” este o competiție care își propune să dezvolte abilitățile de leadership și de vorbire în public ale elevilor de liceu, spiritul de echipă și capacitatea de a mobiliza grupuri de oameni pentru a lucra împreună în beneficiul comunității lor.

Cei care vor să participe la concursul „Lider European” trebuie să fie elevi în ciclul liceal (clasele IX– XII), la un liceu din România, să acorde atenție situațiilor din jurul lor, astfel încât să poată identifica cu ușurință probleme sau oportunități apărute în comunitatea în care trăiesc și să se adapteze ușor lucrului în echipă.

Înscrierile sunt deschise în perioada 12 – 17 octombrie 2023 pe site-ul https://lidereuropean.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.