Petronela Nechita, medic primar la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași, este de părere că, deși rănile emoționale trăite în perioada copilăriei ne împiedică să fim noi înșine, ele fac parte din procesul nostru evolutiv.
Psihiatrul consideră că aceste răni emoționale devin dominante în cursul existenței noastre și sunt reactivate, fie pe rând, fie simultan, în diverse momente și situații legate de interacțiunile cu ceilalți.
„Se spune că fiecare dintre noi se naște cu cinci răni ale sufletului: respingerea, abandonul, umilirea, trădarea și nedreptatea. Aceste răni se activează în anumite perioade ale copilăriei noastre, mai ales atunci când, ca și copii, nu primim iubire și acceptare din partea părinților noștri. De fapt, numim ‘răni emoționale’ acele stări cauzate de evenimente care includ umilirea persistentă, abandonul fizic sau emoțional din partea unui părinte sau abuzul psihic sau sexual. Aceste răni afectează negativ stima noastră de sine și limitează capacitatea noastră de a rezolva problemele cu care ne confruntăm”, a explicat pentru Agerpres dr. Petronela Nechita.
Conform acesteia, fiecare rană emoțională nevindecată ascunde o cantitate semnificativă de suferință în spatele ei. În încercarea de a ne proteja de această durere, purtăm o mască, ce are scopul de a face față cerințelor vieții.
Măștile vieții
„Există cinci astfel de măști: fugar, dependent, masochist, dominator, rigid, fiecare dintre acestea corespunzând celor cinci răni importante: respingere, abandon, umilire, trădare, nedreptate. Cu toții avem în noi urme ale fiecărei răni, dar una dintre ele va fi mereu predominantă și activă. Această rană va influența toate aspectele vieții noastre și va dicta comportamentul nostru de la momentul activării până la momentul vindecării. În jurul acestor răni se dezvoltă mecanisme de apărare prin care relațiile noastre cu ceilalți sunt afectate și dezvoltăm suferințe care pot duce la probleme de sănătate fizică, emoțională sau mentală”, afirmă medicul.
Psihiatrul ieșean a explicat că „rana de respingere”, asociată măștii fugarului, apare în contextul relației cu părintele de același sex.
„Astfel, o fată va căuta să fie acceptată de mama sa, în timp ce un băiat va căuta să fie acceptat de tatăl său. Părintele de același sex ne învață să iubim, să ne iubim pe noi înșine și să oferim iubire, în timp ce părintele de sex opus ne învață să ne lăsăm iubiți și să primim iubirea. Prin urmare, acesta este modul în care putem explica dificultățile pe care le întâmpinăm ca adulți în a ne accepta și iubi pe noi înșine. Această rană este adesea prezentă la copiii care nu au fost doriți sau la cei care nu au sexul dorit de părinți. O persoană care suferă de rana de respingere hrănește această rană de fiecare dată când își denigrează propria valoare, când crede că nu este suficient de bună. Simte mereu că nu are valoare în ochii celorlalți. Rana de respingere se află adesea la originea problemelor fizice sau psihice. Această rană poate fi vindecată prin acceptarea și iubirea de sine, precum și prin acceptarea și iubirea necondiționată a celor din jur. De asemenea, se poate vindeca atunci când persoana respectivă se afirmă cu tot mai mult curaj, îndrăznește să refuze și să accepte refuzul ca pe o alegere personală a celuilalt și nu ca pe un defect personal”, arată dr. Nechita.
„Rana de abandon” și cea de umilire
Psihiatrul precizează totodată că „rana de abandon”, asociată măștii dependentului, se dezvoltă în contextul relației cu părintele de sex opus, când copilul simte că este abandonat.
„Cei care au această rană au o carență afectivă. Pe parcursul vieții adulte, aceștia tind să facă multe favoruri altor persoane, sperând să primească în schimb afecțiune sau recunoștință. Printre toate emoțiile, tristețea este cea mai puternic resimțită de către persoanele cu rana de abandon. Cea mai mare frică este singurătatea, motiv pentru care aceștia se agață de diverse relații, obiecte, alcool sau droguri pentru a evita sentimentul de tristețe. Această rană se reactivează de fiecare dată când renunță la un proiect important sau abandonează un țel. Persoanele cu această rană tind să se auto-victimizeze ușor și să devină foarte solicitante pentru a se asigura că ceilalți nu le părăsesc, devenind controlatori și adoptând comportamente care pot să îi îndepărteze pe ceilalți. Această abordare îi încurajează să adopte convingeri negative despre sexul opus, cum ar fi, de exemplu, ‘femeile sunt…’, ‘bărbații sunt…’. Vindecarea acestei răni survine atunci când singurătatea nu mai reprezintă o frică și când începe să investească în relația cu ea însăși. Totodată, vindecarea are loc când persoana duce lucrurile la bun sfârșit, cu sau fără sprijinul altora. Persoanele care au această rană au, de obicei, și rana de respingere”, explică dr. Petronela Nechita.
În ceea ce privește „rana de umilire”, susține medicul psihiatru, este asociată măștii masochistului și apare cel mai des în relația cu mama, dar poate să se manifeste și în relația cu ambii părinți, în special cu părintele care s-a ocupat de dezvoltarea fizică a individului.
„Masochismul este comportamentul unei persoane care găsește plăcere și chiar satisfacție în suferință. Persoanele cu această mască vor căuta, adesea inconștient, durerea și umilirea. Ele hrănesc rana de umilire de fiecare dată când se denigrează, se compară cu ceilalți, se pun în situații de inferioritate, se autoacuză că nu sunt buni sau că nu au voință și aleg să se umilească purtând haine care le dezavantajează. Persoanele cu această rană tind să-și neglijeze nevoile personale și să facă orice pentru a fi de folos altora, devalorizându-se în mod constant. Cea mai mare frică a individului cu această rană este libertatea, deoarece pentru el a fi liber înseamnă să nu răspundă în fața nimănui, să nu fie controlat de nimeni și să facă ceea ce dorește, când dorește. Se implică în situații dificile preluând responsabilitățile altora, ceea ce îi limitează libertatea și timpul pentru propria persoană. Umilirea se manifestă mai intens în prezența altora, transformând rana într-o experiență de rușine, care are martori. Adesea, se autoexpune la situații-limită, punându-și chiar în pericol sănătatea sau viața, pentru a primi recunoaștere și apreciere pentru comportamentul riscant. Este important de știut că ceilalți nu pot niciodată să ne facă să ne simțim vinovați, deoarece sentimentul de culpabilitate provine doar din interiorul nostru. Vindecarea acestei răni survine atunci când persoana scapă de teama de a fi ridicol, când își asumă cu curaj cerințele și nevoile proprii, chiar dacă riscă să fie respinsă. Totodată, rana se vindecă atunci când persoana renunță la a se expune la situații-limită sau periculoase”, precizează medicul.
„Rana de trădare” și Masca dominatorului
O altă rană emoțională, explică psihiatrul ieșean, este „rana de trădare”, asociată măștii dominatorului. Această rană emoțională apare în relație cu părintele de sex opus, în momentul în care părintele respectiv nu își onorează o promisiune sau trădează încrederea copilului.
„Ca adulți, aceștia încearcă să domine pentru a ascunde ceea ce simt, creându-și astfel un mecanism de apărare. Aceste persoane au tendința să aibă cele mai mari așteptări, deoarece le place să anticipeze totul și să controleze situațiile. Se pedepsesc prin modul lor de a face totul singuri, deoarece nu au încredere în ceilalți și nu le încredințează responsabilități. În timpul acestui proces, devin atât de absorbiți de verificarea muncii celorlalți încât își pierd timpul liber. Persoana cu rana de trădare are multiple așteptări cu privire la viitor, ceea ce o împiedică să trăiască în prezent. În special în relațiile de dragoste sau sexuale, cei cu această rană trăiesc intens experiența trădării și tind să fie în permanență speriați de posibilitatea de a fi trădați, având dificultăți în a avea încredere în cei din jur. Gelozia este o emoție pe care o resimt mai ales persoanele cu masca dependentului sau dominatorului – adică rana de trădare și abandon. Această rană se vindecă atunci când persoana reușește să delege sarcinile și să accepte rezultatele celorlalți ca fiind la fel de valoroase ca și ale sale. Vindecarea are loc când nu mai trăiește emoții negative intense atunci când cineva sau ceva îi schimbă planurile, când nu mai caută să fie mereu în centrul atenției și își permite să fie vulnerabil și să sufere conștient, fără a-și reprima emoțiile. Relaxarea devine mai ușoară și mai rapidă, iar dorința de a controla situațiile scade în intensitate. Cei cu rana de trădare, de obicei, manifestă și rana de abandon, ceea ce îi face să devină dependenți”, menționează dr. Petronela Nechita.
„Rana de nedreptate”
Despre „rana de nedreptate”, care este asociată măștii rigidului, medicul psihiatru afirmă că se dezvoltă mai ales în relația cu părintele de același sex, care poate fi mai rece și care poate suferi, la rândul său, de aceeași rană.
„Aceasta se reflectă în metodele de educație în care copilului i se cere să se comporte ‘cum trebuie’. Această rană este comună la adulții care sunt perfecționiști și care se autoblamează ușor. Persoanele cu această rană nu se simt apreciate la adevărata lor valoare, nu se simt respectate sau cred că nu primesc ceea ce merită. Prin urmare, iau decizia de a se controla și de a deveni perfecți pentru a evita respingerea. Reacția lor în fața nedreptății constă în blocarea sentimentelor, ceea ce duce la rigiditate. Ei devin perfecționiști, mereu în căutarea corectitudinii. Sunt predispuși să simtă invidie, iar conceptele de bine și rău, corect și incorect au o importanță deosebită pentru acești indivizi. Religia poate avea un impact mai mare asupra persoanelor cu masca rigidului decât asupra celor cu alte măști. Furia este cea mai frecventă emoție trăită de cei cu această rană. Persoanele cu masca rigidului sunt mai predispuse să sufere de epuizare fizică și burnout. În procesul de vindecare, primul pas este să devenim conștienți de mască și să ne permitem să simțim suferința asociată cu această rană. Vom ști că ne-am vindecat de rana de nedreptate atunci când ne permitem să fim mai puțin perfecționiști și când acceptăm că putem face greșeli fără a ne simți furioși sau critici față de noi înșine”, explică Petronela Nechita.
În opinia sa, aceste răni emoționale nu numai că provoacă suferință, dar pot și să conducă la comportamente distructive.
„Modul în care comunicăm cu copiii noștri are un impact semnificativ asupra modului în care ei învață să-și gestioneze emoțiile și impulsurile.”
— Petronela Nechita, medic primar la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași
„Pentru a înțelege mai ușor acest concept, putem face o analogie între rănile emoționale și rănile fizice pe care le purtăm de-a lungul timpului, fără să le tratăm sau să le vindecăm. În plus, este important să subliniem legătura strânsă dintre aceste răni emoționale și experiențele noastre din copilărie, în special cele legate de relațiile cu părinții sau cei care ne-au îngrijit. Aceasta ne arată cât de semnificative sunt aceste experiențe timpurii în dezvoltarea percepției noastre despre sine și în formarea reacțiilor noastre emoționale”, spune medicul psihiatru.
Potrivit sursei citate, conștientizarea și înțelegerea acestor răni emoționale reprezintă resurse valoroase pentru cei care doresc să exploreze mai profund luptele lor emoționale și să descopere căi de vindecare.
„Încurajăm autocunoașterea, acceptarea de sine și compasiunea față de propria persoană ca pași esențiali în călătoria către starea de bine fizic și emoțional. Vindecarea acestor răni emoționale este esențială pentru îmbunătățirea sănătății noastre, consolidarea relațiilor cu cei din jur și redescoperirea bucuriei de a trăi”, conchide dr. Petronela Nechita.
