Economie

Black Friday 2023. Peste 600.000 de tranzacții într-o singură oră înregistrate de Banca Transilvania

Banca Transilvania (BT) anunță că a înregistrat aproape opt milioane de tranzacții, de „Black Friday”, pe 10 noiembrie, în creștere cu 28% față de ediția organizată anul precedent, respectiv dublu în comparație cu o zi standard.

Potrivit unui comunicat de presă al băncii, peste 600.000 de tranzacții au avut loc într-o singură oră, acestea fiind realizate prin toate canalele BT disponibile, respectiv: carduri, POS-uri, bancomate etc.

Pe parcursul unei singure zile, de „Black Friday”, au fost înregistrate peste 600.000 de tranzacții/oră, în intervalul 8:00 – 9:00, precum și mai mult de 500.000 de tranzacții/oră, timp de nouă ore consecutiv, între 8:00 și 17:00. În același context, au fost raportate 260 de tranzacții pe secundă.

De asemenea, peste un milion de tranzacții au fost realizate prin soluția de eCommerce a băncii, la clienții comercianți, în timp ce numărul de carduri de cumpărături emise instant prin BT Pay, respectiv numărul de majorări a limitei de credit pe card prin aplicație s-au triplat față de o zi obișnuită.

„Banca Transilvania este principalul procesator de plăți din România datorită dimensiunii business-ului și a volumului de operațiuni derulat prin intermediul său, prin toate canalele. Maximele istorice înregistrate au fost posibile datorită ecosistemului construit de bancă, care cuprinde, de la programul STAR, super-app-ul BT Pay, cel mai mare număr de carduri din piață, platforma de procesare eCommerce (BTeComm), prin care asigură soluții avansate de plată online cu cardul, până la rețeaua de acceptare a cardurilor BT la comercianți, care cuprinde peste 122.000 de POS-uri. Prin programul STAR, care cuprinde cardurile de cumpărături ale băncii, cu aproape 25.000 de locații partenere, banca oferă clienților posibilitatea de a face cumpărături în rate fără dobândă sau cu puncte Star”, se arată în comunicatul citat.

La nivel general, au fost consemnate, în medie, peste 340.000 de tranzacții/oră derulate prin BT, în creștere cu 25% față de „Black Friday 2022”, iar cumpărăturile în rate, prin programul STAR, s-au majorat cu 25%, ca volum.

Totodată, valoarea tranzacțiilor efectuate cu BT Pay la POS-urile comercianților a crescut cu 30%, de la an an, în timp ce peste jumătate dintre cumpărăturile cu cardurile BT au fost realizate online.

Cel mai mare coș de cumpărături, achitat cu cardul BT, a fost de 60.000 de euro (echivalent în lei) și a reprezentat un accesoriu-bijuterie. În același timp, valoarea medie a coșului de cumpărături de „Black Friday 2023”, achitat prin BT, a crescut cu 50% față de o zi obișnuită, la 173 de lei. Banca Transilvania este liderul pieței de profil, cu aproape șase milioane de carduri emise.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.