
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia va judeca miercuri, 22 noiembrie, contestația depusă de către Ilie Sitariu, acuzat că i-ar fi ajutat pe cei trei autori ai crimei și tâlhăriei din 6 noiembrie din Sibiu, împotriva hotărârii Tribunalului Sibiu prin care s-a dispus, vineri, arestarea preventivă a acestuia.
Purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a precizat marți, pentru Agerpres, că miercuri, la ora 13,00, este programată judecarea contestației depuse de către inculpatul S.I.
Bărbatul a depus contestație în 17 noiembrie, după pronunțarea deciziei de către Tribunalul Sibiu, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul CA Alba Iulia în cursul zilei de marți, primind termen pentru data de 22 noiembrie.
La propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, instanța din Sibiu a dispus, săptămâna trecută, arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17 noiembrie, până la data de 16 decembrie, inclusiv, a inculpatului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.
Bărbatul din localitatea Dumbrăvița, județul Timiș, este acuzat că i-ar fi ajutat pe cei trei presupuși autori ai crimei și tâlhăriei, iar pe unul dintre aceștia l-ar fi sprijinit să plece din țară.
Doi dintre bărbații care l-ar fi bătut și ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner au fost prinși în Marea Britanie, a anunțat, duminică, Poliția Română.
Cei doi, ambii în vârstă de 35 de ani, au fost localizați în Scoția, respectiv Irlanda de Nord. Potrivit unor surse judiciare, Marian Cristian Minae a fost prins în Irlanda de Nord, iar Laurențiu Ghiță în Scoția. Cei doi au fost depistați de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română.
Este căutat în continuare cel de-al treilea suspect, Cosmin Costinel Zuleam.
Tribunalul Sibiu a emis, duminică, mandate de arestare preventivă și, respectiv, mandate internaționale de arestare, în lipsă, pe numele celor trei, acuzați de săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată. Unul dintre inculpați, Marian Cristian Minae, a cărui cerere, formulată prin avocatul numit din oficiu, de luare a măsurii arestului la domiciliu a fost respinsă, a depus luni contestație.
În 6 noiembrie, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut și jefuit în propria casă. Hoții i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro, însă nu au luat și banii care erau în casă, potrivit procurorilor. În casă mai erau iubita și fiica omului de afaceri.








