Un portret care-l reprezintă pe Horea, pictat în secolul al XIX-lea, dintr-o colecție privată, va fi expus în premieră la Muzeul Național Brukenthal, unde a fost adus spre restaurare, potrivit unui comunicat transmis, luni, Agerpres, de către instituția muzeală.
Lună: noiembrie 2023
Peste 1.000 de militari, inclusiv polonezi și francezi, vor lua parte la parada de la Alba Iulia
Peste 1.000 de militari, jandarmi, pompieri, polițiști, studenți și elevi militari, dar și militari polonezi și francezi vor participa la parada militară care va avea loc vineri, de Ziua Națională a României, la Alba Iulia.
Cuvântarea lui Vasile Goldiș de la 1 Decembrie 1918 este singurul act original păstrat cu Rezoluția Unirii
Singurul act original păstrat, care cuprinde Rezoluția Unirii, este cuvântarea lui Vasile Goldiș din 1 Decembrie 1918, citită în fața delegaților la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, cea mai prețioasă piesă ca încărcătură simbolică din colecțiile Muzeului Național al Unirii (MNU) Alba Iulia.
Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac – nominalizările din topurile mondiale dedicate atracțiilor turistice de iarnă sporesc interesul pentru sezonul cu numărul 17 (P)
Includerea de către britanicii de la publicația The Standard a Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac într-un top mondial al celor mai atractive destinații pentru petrecerea vacanței de iarnă a determinat o creștere considerabilă a interesului pentru acesta.
Accident de vânătoare în zona Câlnic – Căpâlna [video]
Un accident de vânătoare a avut loc duminică dimineața, la o partidă de vânătoare, în cursul căruia unul dintre participanți ar fi alunecat și căzut de pe o stâncă, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.
Vremea face ravagii în sudul țării. Autovehicule înzăpezite pe drumurile din Constanța și peste 200 de persoane au nevoie de ajutor
Un cod roșu de viscol a lovit puternic județul Constanța, unde peste 200 de persoane au nevoie de ajutor, fiind blocate în mașini din cauza zăpezii. Aproape 60 de localități nu mai au electricitate.
Report de peste 2 milioane de euro la Loto 6/49, categoria I
Un report în valoare de 10,22 milioane de lei (peste 2 milioane de euro) este în joc duminică, la Loto 6/49, la categoria I, informează Loteria Română.
Cod roșu de viscol puternic și ninsoare abundentă în șase județe, până la ora 10
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineața, două avertizări meteo Cod roșu de viscol puternic și ninsoare abundentă pentru județele Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Ialomița și Călărași.
Primăria Aiud răspunde la întrebarea „Când se termină lucrările pe Transalpina de Apuseni?”
Într-o postare făcută pe pagina de socializare a instituției, reprezentanții Primăriei municipiului Aiud răspunde întrebărilor legate de data la care vor fi finalizate lucrările de construcție pe drumul cunoscut drept Transalpina de Apuseni.
Istoria de lângă noi. Catedrala Încoronării sau a Reîntregirii de la Alba Iulia
Catedrala Încoronării este o catedrală ortodoxă cu Hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, care a fost ridicată, printr-un volum uriaș de muncă, între anii 1921-1922, cu scopul de a oferi un cadru adecvat încoronării regelui Ferdinand I și reginei Maria, ceremonie care a avut loc la 15 octombrie 1922.








