
Miercuri, 27 decembrie, în jurul orei 6.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au intervenit pe DJ 107, la ieșire din localitatea Sâncel, unde a fost semnalată producerea unui accident rutier, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că un tânăr de 21 de ani, din comuna Șona, în timp ce conducea un autoturism, a părăsit partea carosabilă și a intrat în rigola de pe marginea acesteia.
În urma accidentului, nu au fost înregistrate victime omenești.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.








