
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, care a fost construit în secolul al XV-lea și în care a locuit și voievodul Mihai Viteazul, se deschide luni pentru public în urma finalizării lucrărilor de restaurare realizate cu fonduri europene, odată cu deschidea oficială a muzeului cu același nume.
Vizitatorii vor putea admira o primă expoziție de bază, care ilustrează perioadele istorice marcante, evenimente cheie și transformările prin care a trecut Palatul Principilor. Acestei prime părți a expoziției permanente îi vor urma în scurt timp alte două.
Pentru o experiență cât mai relevantă în cadrul muzeului, vizitele vor beneficia de ghidaj de specialitate, acestea fiind programate din jumătate în jumătate de oră. Pentru același considerent, nu va fi permis accesul grupurilor mai mari de 15 persoane odată.
Muzeul Palatului Principilor Transilvaniei va fi deschis de marți până duminică, între orele 9,00 și 17,00, excepție făcând ziua inaugurării.
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia a fost inaugurat oficial sâmbătă în prezența ministrului Culturii, Raluca Turcan.
Fostul palat al principilor Transilvaniei a fost construit în secolul al XV-lea, fiind modificat și extins în secolele XVI-XVII. Inițial, clădirea a avut drept destinație reședința Capitoliului romano-catolic, adică locul unde se redactau și autentificau acte. Din secolul al XVI-lea a fost reședință princiară, iar pentru o perioadă de 11 luni, în anii 1599 și 1600, edificiul a servit ca reședință a voievodului Mihai Viteazul.
Clădirea a fost grav avariată de turci și tătari, în timpul marilor invazii din 1658 și 1662.
Odată cu cucerirea Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic, palatul a fost transformat în cazarmă, rămânând cu acest statut timp de trei secole.
În ultimii ani, o parte din clădirea palatului a fost supusă unor ample lucrări de restaurare, printr-un proiect cu fonduri europene.








