Educație

Daniel Breaz a obținut al patrulea mandat de rector. El a fost unicul candidat

Breaz nu s-a dat în spate de la un al patrulea mandat de rector al Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Daniel Breaz, a obținut cel de-al patrulea mandat, fiind unicul candidat înscris pentru această funcție, la fel ca la precedentele trei alegeri.

Potrivit informațiilor afișate pe site-ul universității, Daniel Breaz a fost singurul candidat la conducerea universității de stat din Alba Iulia.

Din cele 173 de persoane cu drept de vot, din care 159 cadre didactice și 14 studenți, s-au prezentat la urne 156. Din cele 156 de voturi, au fost valabil exprimate 135 – toate în favoarea singurului candidat.

Două voturi au fost albe și 19 au fost nule, ceea ce înseamnă că Daniel Breaz a fost votat de 86,53% dintre cei care s-au prezentat luni la urne.

Breaz a fost ministru al Culturii și Identității Naționale între noiembrie 2018 și noiembrie 2019 și ministru al Educației timp de o lună.

Absolvent al Facultății de Matematică-Informatică, secția Matematică, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniel Breaz este doctor în matematică, specializarea analiză matematică.

Între 1998 și 2000 a fost cadru didactic asociat la universitatea din Alba Iulia, apoi asistent universitar titular, lector titular, conferențiar titular. Din 2009, este profesor universitar doctor la Catedra de Matematică-Informatică, disciplinele Analiză complexă și Analiză matematică.

A fost senator din partea PSD și în prezent este membru al PNL.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.