
Istoricul de artă Doina Lemny, care cercetează de circa 30 de ani opera și viața lui Constantin Brâncuși, susține că circulă multe legende despre marele sculptor care îi strică puțin imaginea, cum este și cea legată de relația de dragoste cu Maria Tănase, care în realitate nu a existat.
Potrivit Doinei Lemny, povestea relației dintre Constantin Brâncuși și Maria Tănase a pornit tot de la un oltean, avocatul și scriitorul Petre Pandrea, care a povestit, ca și cum ar fi fost în atelier, întâlnirea dintre cei doi care ar fi avut loc în 1937, când în realitate artista a fost la Paris în 1939 la Expoziția Universală, la pavilionul României, unde s-au și fotografiat.
„Legendele sunt frumoase, dar uneori sunt dăunătoare. Brâncuși a cunoscut-o o singură dată pe Maria Tănase, în 1939, și este un document la Biblioteca Academiei Române în care el este fotografiat alături de Maria Tănase. Maria Tănase a fost în 1939 la Expoziția Universală la pavilionul României, unde s-a dus și ea cum ne ducem și noi la Pavilionul României și s-au fotografiat. Ei, de aici a pornit o întreagă poveste, tot de la un oltean, de la Petre Pandrea, care a interpretat și a scris despre dragostea Mariei Tănase cu Brâncuși de parcă ar fi fost în cameră. Nu a fost nimic. Eu m-am sfătuit foarte mult cu doi istorici care au publicat biografia Mariei Tănase și mi-au confirmat că nu a fost nimic. Ei s-au întâlnit o singură dată. Petre Pandrea spune că s-au iubit în atelier la Brâncuși în 1937, la Expoziția Universală de la Paris. Or, Maria Tănase nu a fost în 1937 la Paris. Deci legenda s-a legat din niște povești spuse așa… Sigur că ne place să spunem că două staruri s-au iubit”, a spus Doina Lemny, luni, la Centrul Brâncuși din Craiova, unde a ținut conferința „Brâncuși: incursiune în opera și viața artistului”, cu ocazia împlinirii a 148 de ani de la nașterea artistului.
Ea a susținut că în colecția de discuri a lui Brâncuși nu există discuri Maria Tănase. „Sunt și alte legende pe care încerc nu să le distrug, dar legendele despre Brâncuși trebuie potolite, pentru că strică puțin imaginea lui Brâncuși”, a afirmat Lemny, autoarea cărții „Brâncuși, la chose vraie/Brâncuși, în căutarea lucrului adevărat”, care pregătește o biografie a marelui sculptor.
Potrivit criticului de artă, Brâncuși a inventat arta modernă preluând o metodă ancestrală a cioplirii directe în material fără modelaj și aceasta i-a dat posibilitatea să intre în dialog cu materialul, dar l-a și împiedicat să lucreze foarte repede.
„Am publicat lucrarea ‘Brâncuși, la chose vraie/Brâncuși în căutarea lucrului adevărat’ pentru că a pornit întotdeauna de la ceea ce este adevărat, de la realitate, pornind de la ceea ce a spus Brâncuși: că el se leagă de lucrul adevărat, de ‘chose vraie’. (…) Am dorit să marchez câteva evenimente importante din viața lui Brâncuși. Anul 1907 pentru el e un an determinat. În 1906 a fost remarcat la un salon din Paris de către Auguste Rodin (…). Brâncuși a stat 4 luni, și nu o lună, în atelier la Rodin ca practician. A inventat arta modernă preluând o metodă ancestrală a cioplirii directe în material fără modelaj și aceasta i-a dat posibilitatea să intre în dialog cu materialul și împiedicându-l să lucreze foarte repede. Brâncuși nu i-a întors niciodată spatele lui Rodin, pentru că Brâncuși nu întorcea spatele nimănui și nici țării. A avut foarte multe comenzi din țară, dar nu a răspuns la toate nu pentru că s-a supărat, ci pentru că pur și simplu nu a avut timp sau nu a avut inspirație”, a spus Doina Lemny.
Aceasta a precizat că lucrările „Sărutul” și „Cumințenia Pământului” marchează ruptura lui Brâncuși cu Rodin și a prezentat cele trei mari scandaluri în care Brâncuși a fost implicat: cel legat de Mademoiselle Pogany, cu care a participat alături de alte cinci opere la o mare expoziție (Armory Show la New York, din 1913, organizată de un grup de artiști americani și francezi) și cu care surprins publicul și presa americană, care a batjocorit opera, fiind „râsul tuturor publicațiilor”; cel din 1920, de la salonul independenților din Paris, cu opera Prințesa X, „care poate fi un bust de femeie, dar și un falus, depinde cum o privește”, motiv pentru care Picasso a chemat prefectul să îl oblige pe Brâncuși să scoată opera din Salon, însă Brâncuși a fost susținut de vreo 70 de personalități; iar ultimul scandal a fost legat de Pasărea în văzduh, cu care a participat în 1926 la Brummer Gallery, din New York.
Doina Lemny a mai vorbit despre mâncarea românească pe care marele sculptor o pregătea la Paris, dar și despre muzele sale, delicatețea acestuia față de femei și relațiile de dragoste.
„Brâncuși spunea că pregătește cine românești și toată lumea care se ducea spunea ‘mergem la Brâncuși să mâncăm mâncare românească’. Singura mâncare românească era mămăliga, dar făcea o costiță de miel pe care turna mujdei de usturoi. Sigur, era mâncare românească. Și cu așa-zisa șampanie, un vin șprițat. Acestea sunt anecdote care îmbogățesc personajul lui Brâncuși, pentru că Brâncuși era un mare actor. Ultimul capitol – relațiile lui cu femeile; am scris o carte, ‘Brâncuși și muzele saleț. Este un proiect pe care îl am în minte de multă vreme, dar e foarte greu de realizat pentru că e foarte sensibil. Am citit foarte mult din perioada aceasta anii 20-30, Lost Generation. El juca rolul de țăran român, dar a intrat în mediul acesta de Lost Generation (…) A lăsat o corespondență bogată cu toate femeile care i-au scris, nu a aruncat nimic. A făcut un proiect de carte de dragoste cu singura femeie cu care dorea să se căsătorească. Brâncuși era un bărbat foarte atrăgător, nu era de o frumusețe de Hollywood, dar era de un șarm deosebit, cu niște ochi vioi (…). Am vrut să reiasă din cartea mea pudoarea lui Brâncuși, secretul lui Brâncuși și delicatețea față de femei. El a fost adulat de femei, dar nu le-a respins în modul cel mai brutal. În cuvântul muză am integrat aceste două noțiuni: muza inspiratoare și muza protectoare”, a mai spus Doina Lemny.
Directorul Muzeului de Artă din Craiova, Emilian Ștefârță, a afirmat că are impresia că se vehiculează de ani buni despre Brâncuși o serie de clișee pe principiul că „o minciună repetată la nesfârșit sfârșește prin a deveni adevăr, principiu afirmat de ideologul regimului nazist, Goebbels și pus în practică în orice demers propagandist și astăzi, din păcate”.
„De aceea este nevoie de un specialist autentic și prin consecință și imparțial care să aducă în coordonatele corecte viața și opera a celui mai universal dintre români, dacă termenul de universal suportă grade de comparație. Prezența constantă a doamnei Doina Lemny la manifestările legate de Zilele Brâncuși ce au loc an de an este absolut salutar. Am speranța că dacă nu astăzi, cel puțin în viitor câteva din dilemele propagate cu obstinație să-și găsească clarificarea”, a spus Emilian Ștefârță.








