În 22 februarie 2024, se împlinesc 779 de ani de la prima atestare a Sebeșului, localitatea fiind amintită într-un document papal datând din anul 1245, cu numele Malembach, la patru ani după invazia mongolă din 1241, în contextul distrugerilor provocate de acest eveniment, scriu reprezentanții Primăriei municipiului Sebeș pe pagina de socializare a instituției.
Istoricii susțin că, deși atestarea datează de la jumătatea secolului al XIII-lea, așezarea exista din veacul anterior, tradiția orală locală reținând anul 1150, ca dată a fondării sale.
La fel ca și alte localități fondate în secolul al XII-lea de coloniști sași, aduși în zonă de către regii maghiari pentru a apăra granița de sud a Transilvaniei, dar și pentru a contribui la dezvoltarea generală a regatului, Sebeșul a avut o evoluție spectaculoasă, fiind avantajat de situarea sa la intersecția a două rute comerciale importante care tranzitau regiunea. După invazia tătară, în contextul în care întreaga zonă a traversat o perioadă îndelungată de pace și relativă prosperitate, Sebeșul s-a dezvoltat din punct de vedere economic, iar transformarea sa în oraș a fost certificată în anul 1341, când a fost menționat în documente având acest statut, cu numele „civitas Sebus”.
O localitate dobândea statutul juridic de oraș atunci când devenea puternică din punct de vedere economic și cetățenii ei ajungeau să trăiască după statute urbane proprii, iar conducerea aleasă de ei emitea decizii sau dădea sentințe judecătorești în baza dreptului civil propriu.
Conducerea și administrarea orașelor era exercitată de instituția numită „Magistratul orașului”, iar în fruntea acesteia se afla „judele primar”, ales anual din rândul persoanelor care se bucurau de un mare prestigiu în comunitate. El administra orașul și judeca infracțiunile mai puțin grave. În 1352 a fost amintit brutarul Fuco, jude primar al orașului la acea dată, care ocupa și funcția de jude al scaunului Sebeș. În cazul orașelor libere regale, alături de acesta se afla și un trimis al puterii centrale, „judele regal” care, pe lângă atribuțiile de observator, judeca alături de „primar” cazurile mai grave. Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, justiția s-a separat de administrație și a început să fie administrată de persoane cu pregătire în domeniul juridic.
Deciziile privind administrarea orașului se luau prin vot într-un consiliu ce număra 12 membri (sau 6 în cazul localităților mai mici), numiți „jurați” sau „senatori”, iar problemele comunității se discutau într-un alt for, numit „centumvirat”, din care făceau parte, teoretic, 100 de membri, toți bărbați, cu stare și respectați în comunitate. De altfel, din rândul acestora se alegea judele primar. La Sebeș, în 1830, acest for avea doar 30 de membri.
Nu orice cetățean ajungea în aceste foruri, ci doar cei mai înstăriți și care se bucurau de prestigiu în comunitate. Cu toate acestea, orașul a fost de-a lungul timpului o adevărată școală de educație politică şi civică, în care fortificațiile, edificiile publice, bisericile parohiale, primăriile și halele breslelor trebuiau să se remarce prin caracterul lor impunător.
