Social

Un hunedoarean care urcase băut la volan a încercat să fugă de polițiștii care-l opriseră pentru control

Marți, 5 martie, în jurul orei 13.45, polițiștii rutieri din Abrud, în timp ce acţionau pe DN 74 A, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 57 de ani, din comuna Crișcior, judeţul Hunedoara, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.

Potrivit polițiștilor, în momentul în care poliţiștii i-au solicitat documentele, bărbatul a demarat, încercând să scape de control. A fost însă urmărit de poliţiști, în apropierea unei păduri abandonând autoturismul. Fugarul s-a ascuns în pădure, loc în care a fost găsit și identificat de poliţiști.

Hunedoareanul fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,04 mg/ l alcool pur în aerul expirat, iar, în urma verificărilor efectuate, poliţiștii au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunilor de conducere fără permis și conducere sub influenţa alcoolului.

Poliţiștii l-au reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru luarea măsurilor legale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.