
România este în inima Europei, iar județul Alba este inima României și a Transilvaniei, a declarat marți seară la Strasbourg, eurodeputatul PSD Victor Negrescu, cu prilejul vernisării expoziției „Oameni și comunități. Descoperă județul Alba, în inima României”.
Eurodeputatul a declarat că scopul expoziției, care se află în apropierea plenului din sediul PE de la Strasbourg, este să-i facă pe cei care o văd „să vină să viziteze România, să descopere România, să descopere județul Alba”.
„Sunt peste 20 de fotografii din diferite zone ale județului, de la mănăstiri până la peisaje foarte frumoase din munții din județul Alba. Avem și foarte multe chipuri, costume tradiționale și practic scoatem în evidență atât oamenii, cât și comunitățile”, a spus Negrescu despre expoziția rezultată din cooperarea cu fotograful Ionuț Văidean.
El a mai spus că, în calitate de președinte al Comisiei pentru Cultură și Educație (CULT) a PE, își dorește să organizeze mai multe evenimente de acest gen pe viitor.
„Urmează chiar luna viitoare să avem un mare eveniment în centrul Bruxellesului, ocazie care ne va oferi nouă oportunitatea să arătăm ce artiști, ce creatori, ce autori români avem, de ce nu, chiar din noua generație, din care face parte și Ionuț Văidean”, a anunțat el.
„Valorile noastre sunt importante, valorile românești sunt profund legate de Uniunea Europeană, diversitatea Uniunii Europene trebuie protejată și totodată susținută”, a pledat Victor Negrescu.
„Există la nivel european programe de sprijin, precum programul ‘Europa creativă’ în mod special, care finanțează direct creativitatea la nivel european. Mi-aș dori să accesăm și mai mult aceste oportunități și să arătăm că România este o piesă importantă în puzzle-ul european și, așa cum spun și în titlul acestei expoziții, că iată, România este în inima Europei, dar și județul Alba pe care îl reprezint este inima României și a Transilvaniei”, a mai afirmat eurodeputatul PSD.
Hannes Heide, eurodeputat austriac din grupul S&D, membru in Comisia pentru Cultură și Educație, a remarcat și el „peisajele minunate”.
„Am fost deja în România, inclusiv la Alba-Iulia, și nu a fost prima mea vizită. Îmi plac foarte mult peisajele și atmosfera, dar și cultura din orașe și cred că există un potențial uriaș pentru regiune și orașele de acolo”, a declarat Heide.
El a mai spus că încearcă mereu să promoveze zonele rurale din Europa pentru că au potențial și o șansă de dezvoltare.
„Cultura încurajează turismul, toate aspectele dezvoltării, dar trebuie ca oamenii să aibă un viitor acolo unde trăiesc. E nevoie de un sistem de sănătate bun, infrastructură, transport public, digitalizare, apoi poți lucra la multe aspecte ale vieții”, a pledat eurodeputatul austriac.
La expoziție a venit și un italian, Francesco Cerasani, care a vizitat de mai multe ori România pentru a documenta un doctorat despre Charles de Gaulle și relațiile sale cu țările est-europene.
„Nu am vizitat acea parte a României pe cât am dorit, deoarece am fost acolo doar de câteva ori. Dar mă face să simt că ar trebui să mă întorc și să vizitez în special Transilvania, să văd puțin partea rurală. Îmi place mult să fac drumeții și să merg pe munte, deci văd lucruri pe care mi-ar plăcea să le vizitez”, a spus Cerasani, care este consilier în cadrul grupului S&D din PE.








