
Accidentul în care un tânăr a murit vineri după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe raza localității Petrești a avut loc cu câteva ore înainte ca trupul neînsuflețit al șoferului să fie găsit, la circa 12 metri de mașina răsturnată, anchetatorii neidentificând inițial cadavrul acestuia.
„Azi noapte, la ora 04.20, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată cu privire la faptul că un autoturism se află, accidentat, într-un șanț de pe strada 1 Mai din Petrești. Echipajul mixt, format din polițist și jandarm, deplasat la fața locului, a efectuat verificări, fără a fi identificată vreo victimă sau martori, polițiștii deplasându-se inclusiv la spital pentru a verifica dacă s-a prezentat vreo persoană, pentru a primi îngrijiri medicale. În această dimineață, în jurul orei 08,00, cadavrul unui tânăr de 20 de ani, din Sebeș, care ar fi condus autoturismul, a fost găsit într-o zonă cu vegetație înaltă, la o distanță de aproximativ 12 metri”, a transmis, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.
Potrivit sursei citate, cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment.
Pompierii militari din Sebeș au fost solicitați vineri dimineața să intervină pentru acordarea primului ajutor medical și asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe raza localității Petrești, unde un autoturism era ieșit în afara părții carosabile.
După ce forțele de intervenție au ajuns la locul producerii accidentului, au identificat un tânăr, ieșit din autoturism, care prezenta leziuni incompatibile cu viața, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba.
Accidentul a avut loc pe un carosabil umed, lângă o firmă de monumente funerare.








