Criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu a murit sâmbătă la vârsta de 84 de ani.
„S-a stins din viaţă Nicolae Manolescu, cel mai important critic și istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis criticul literar Mircea Mihăieș.
La rândul său, criticul literar Daniel Cristea-Enache deplânge moartea profesorului Nicolae Manolescu.
„Încă o zi neagră pentru cultura română”, a scris Cristea-Enache pe Facebook.
Nicolae Manolescu era internat la Spitalul Elias din Capitală.
„Academicianul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor și personalitate marcantă a culturii române, s-a stins din viaţă în după-amiaza zilei de 23 martie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, în urma complicaţiilor severe cardiace și pulmonare survenite pe fondul unor suferinţe cronice preexistente”, a informat Biroul de presă al Spitalului Elias.
Cine a fost Nicolae Manolescu?
Nicolae Manolescu, eseist, critic și istoric literar, membru titular al Academiei Române, președinte al Uniunii Scriitorilor din România, s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea.
A urmat cursurile Facultăţii de Filologie, Universitatea București (1956-1962), în 1974 devenind doctor în litere cu teza „Contradicţia lui Maiorescu”. În 1964 își începe cariera universitară la Facultatea de Litere, Universitatea București, fiind asistent între anii 1964-1968; lector în intervalul 1968-1989 și, din 1989, profesor. Aici a condus și „Cenaclul de luni”, a cărui primă ședinţă a avut loc la 3 martie 1977. Cenaclul a continuat să existe până în 1983, când a fost desfiinţat.
După debutul publicistic în „Viaţa românească” (iulie 1961) și cel editorial cu volumul „Literatura română de azi” (1965, în colaborare cu Dumitru Micu), Nicolae Manolescu a susţinut cronica literară a revistei „Contemporanul” (1962-1972) și a „României literare” (1972-1992). Între anii 1971-1974, a fost redactor-șef adjunct al „României literare”, iar din 1990 directorul acesteia.
A publicat peste 30 de cărţi de critică, istorie literară și eseuri, printre care: „Lecturi infidele” (1966); „Teme” (șapte volume între 1971 și 1988); „Metamorfozele poeziei” (1968); „Contradicţia lui Maiorescu” (1973); „Introducere în opera lui Alexandru Odobescu” (1976); „Sadoveanu sau Utopia cărţii” (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei Române); „Arca lui Noe, eseu despre romanul românesc” (trei volume, 1980 – 1983); „Despre poezie” (1987); „Dreptul la normalitate. Discursul politic și realitatea” (1991); „Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului” (1999); „Literatura română postbelică (Lista lui Manolescu)” (vol. I-III, 2001), care cuprinde o selecţie din cronicile apărute în „Contemporanul” și „România literară” între anii 1962 și 1993; „Cititul și scrisul” (2002, volum autobiografic); „Lectura pe înţelesul tuturor” (2003), „Viaţă și cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă” (2009).
În noiembrie 2008, a lansat lucrarea „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură”, la care a lucrat timp de 25 de ani.
A fost membru corespondent al Academiei Române, ales la 24 octombrie 1997; din 28 martie 2013 – membru titular al Academiei Române.
Din 26 noiembrie 2006 a fost ambasador al României la UNESCO, unde este delegat permanent al României.
A fost președintele Partidului Alianţei Civice, din iulie 1991 până la 28 martie 1998, când, la al III-lea Congres al partidului, s-a aprobat fuziunea dintre PAC și PNL; președinte al Consiliului Naţional al PNL (1997-2000). În noiembrie 1996, a candidat și la Președinţia României, din partea PAC (în Alianţa Naţională Liberală, ANL). A fost senator de Sibiu în legislatura 1992-1996, fiind ales, în septembrie 1992, pe listele Convenţiei Democrate Române. În anul 2000 a demisionat din funcţia de președinte al Consiliului Naţional al PNL și s-a retras din viaţa politică.
Nicolae Manolescu a fost ales președinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR) în anul 2005, iar la 23 noiembrie 2009 a fost ales pentru un al doilea mandat la conducerea Uniunii. A fost reales în fruntea Uniunii Scriitorilor la 7 octombrie 2013.
La 1 decembrie 2008 a primit, din partea Administraţiei Prezidenţiale, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce.
A fost distins cu premii ale Academiei Române, Uniunii Scriitorilor, Asociaţiei Scriitorilor din București. Statul francez i-a atribuit, pentru contribuţiile aduse la dezvoltarea culturii române, medalia de „Cavaler al Literelor și Artelor”, la 12 iulie 1993.
La 11 decembrie 2008, a primit, la Gala Premiilor „Manuscriptum”, marele premiu „Manuscriptum”, pentru cartea „Istoria critică a literaturii române”. A câștigat Premiul Prometheus pentru întreaga carieră – Opera Omnia, acordat de fundaţia „Anonimul”, în octombrie 2004.
În luna decembrie 2011, Senatul Universităţii din București l-a declarat profesor emerit.
