Educație

Lotul de triatlon al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia și-a păstrat titlul de campion obținut anul trecut

Lotul de triatlon al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia și-a păstrat titlul de campioni obținut anul trecut, informează instituția de învățământ militar.

„Lotul de triatlon al colegiului, probă aplicativ-militară din cadrul Olimpiadei sportului militar liceal, a reușit să se claseze și în acest an pe locul I, cu cel mai mare punctaj cumulat la cele trei secțiuni: tir, aruncarea grenadei și alergarea în teren variat pe distanța de 2 km. Fiecare dintre cei 10 elevi din lotul de triatlon a fost o piesă importantă din angrenajul echipei, iar fiecare punct obținut a valorat mult în ierarhia clasamentului”, au scris reprezentanții colegiului pe pagina de socializare.

Cu cinci elevi noi față de anul trecut, echipa a reușit să se mobilizeze, să își găsească motivația și inspirația. În poligonul de tir, la aruncarea grenadei sau la alergare, elevii și-au păstrat constanța în reușite, completându-se reciproc. A fost o competiție complexă care le-a testat elevilor nu doar puterea de concentrare, precizia în tragerea cu arma la țintă fixă și la aruncarea grenadei, dar și condiția fizică, rezistența la efort și moralul, au mai precizat reprezentanții instituției.

Din lot au făcut parte elevii sergent Ionuț Marian, Raul Cazan, Alexandru Szasz, Patric Sotoc, elevii caporal Nathan Lascu, Răzvan Boncuțiu, Damian Uțiu, Alexandru Purcaru, elevul fruntaș Andrei Man și elevul Ioan Șandru. Ei au fost pregătiți de locotenentul Cătălin Bobar, sergent major Florin Lazăr și de profesoara Geanina Ilie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.