Social

Motoscuterist curajos oprit de polițiști. Aceștia bănuiesc că, probabil, curajul îi era insuflat de droguri

La data de 11 aprilie 2024, în jurul orei 1.00, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit, pe Calea Moților din municipiu, unde un echipaj al Poliției Locale Alba Iulia a identificat un tânăr din municipiul Sebeș, care conducea un motoscuter, fără a purta cască de protecție.

În urma testării tânărului, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Totodată, asupra tânărului au fost identificate mai multe pliculețe care au fost ridicate în vedrea continuării cercetărilor.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul avea permisul de conducere suspendat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducere fără permis.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.