
Primarul comunei Vințu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marți, într-o anexă a locuinței sale.
„La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17,30, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a fost sesizat, prin 112, cu privire la faptul că un bărbat de 57 de ani, din Vințu de Jos, a fost găsit spânzurat, într-o anexă a locuinței sale. Cercetarea la fața locului este în desfășurare”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.
Reprezentanții IPJ Alba au confirmat, pentru Agerpres, că este vorba despre primarul comunei Vințu de Jos.
Petru Ioan Barbu era membru al Partidului Național Liberal și se afla la primul mandat, fiind nominalizat pentru o nouă candidatură.
În februarie 2021, edilul din Vințu de Jos a fost reținut de polițiști, pentru delapidare, fals intelectual și uz de fals, ulterior fiind cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile. În cauză, a mai fost cercetat și administratorul unei firme din București, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În toamna anului trecut, primarul a fost trimis în judecată în acest caz pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, fals intelectual în formă continuată și uz de fals în formă continuată. În urmă cu câteva zile, în 10 aprilie, Judecătoria Alba Iulia a admis în parte cererile și excepțiile invocate de către cei doi inculpați și firma din București, constatând neregularitatea rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Instanța a dispus comunicarea încheierii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, în vederea remedierii neregularităților constatate în actul de sesizare, iar în termen de 5 zile de la data comunicării procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.








