Social

Pentru că a vrut să scape de brățara electronică, un sibian a ajusn după gratii

Polițiștii l-au reținut miercuri pe un bărbat care și-a distrus brățara electronică ce i-a fost montată după ce și-a amenințat cu moartea soția și cei trei copii, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

„Față de bărbatul în vârstă de 45 de ani, din comuna Șelimbăr, cercetat penal pentru mai multe infracțiuni subscrise violenței în familie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au luat măsura reținerii pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a precizat Elena Welter.

Bărbatul a fost prins marți de către polițiști, după ce și-a distrus brățara electronică.

„La data de 23 aprilie, în jurul orei 14,00, în Dispeceratul SIME Sibiu s-a generat o alertă de distrugere a brățării electronice montate asupra bărbatului în cauză, ultima localizare fiind înregistrată în localitatea Chitila, județul Ilfov. De asemenea, la scurt timp de la generarea alertei, soția bărbatului a sesizat faptul că fusese contactată telefonic de acesta și amenințată cu acte de violență. De îndată, la nivelul IPJ Sibiu s-au dispus măsuri de asigurare a protecției victimelor, iar la nivel național, s-a declanșat procedura de urmărire și depistare a bărbatului. În urma desfășurării activităților specifice, la data de 23 aprilie, în jurul orei 23,45, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au depistat persoana în cauză în localitatea Bungard, aceasta fiind condusă la sediul subunității pentru audieri”, se precizează în comunicatul IPJ Sibiu.

Potrivit sursei citate, bărbatul are, începând din 4 aprilie, un ordin de protecție valabil pentru un an și una dintre măsuri este și cea de monitorizare prin sistem electronic de supraveghere.

El a fost reclamat pe 1 aprilie de soție că o amenință cu moartea, când a și fost găsit de către polițiști.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.