
Vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 – 19 mai 2024.
În Transilvania, în primele două zile din interval (6 și 7 mai), valorile termice se vor situa peste normalul climatologic, cu o media a maximelor de 24 – 25 de grade Celsius, însă va urma o răcire semnificativă în zilele de 8, 9 și 10 mai, când vremea va deveni răcoroasă, media regională a maximelor urmând a oscila între 16 și 18 grade. Pentru intervalul 11 – 14 mai, media temperaturilor maxime va urca ușor până spre 20 de grade, iar după 15 mai sunt estimate valori în jurul a 25 de grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între 6 și 10 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile intramontane.
Vor fi ploi pe arii relativ extinse începând cu după-amiaza zilei de 7 mai și în zilele de 8 și 9 mai, iar intervale cu ploi locale vor fi posibile și în restul intervalului îndeosebi în timpul după-amiezelor.
La munte, media temperaturilor maxime va fi de 14 grade la începutul intervalului, va oscila între 8 și 10 grade în perioada 8 – 14 mai, iar spre finalul celei de-a doua decadă sunt estimate valori în jurul a 16 grade. Evoluția va fi asemănătoare și în cazul temperaturilor minime, care vor avea o medie de 6 grade în primele nopți, va scădea spre 1 – 2 grad în 10 și 11 mai și va urca spre 8 grade la finalul intervalului.
Vor fi ploi pe arii relativ extinse începând cu după-amiaza zilei de 7 mai și în zilele de 8 și 9 mai, iar intervale cu ploi locale vor fi posibile și în restul intervalului îndeosebi în timpul după-amiezelor.
Estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 6 – 19 mai 2024 a fost realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, precizează ANM.








