
Sâmbătă și duminică, pe Câmpia Libertății din Blaj, peste 10.000 de persoane au luat parte la activitățile artistice organizate în cadrul proiectelor „Sărbătorii Libertății Bicentenarului nașterii lui Avram Iancu” și „Alba Etnografică”.
Publicul prezent în număr foarte mare s-a putut bucura de difuzarea producțiilor audiovizuale realizate în Expozițiile Etnografice ale județului Alba, singurul județ din România cu cel puțin o expoziție etnografică în fiecare comună, de concertele extraordinare susținute de Smiley și Carla’s Dreams, cât și de recitalurile prezentate de RAVI și trupa „Îngeri și corbi”.
Nu au lipsit activitățile pentru copii și zona de food court, iar partenerul evenimentului, Jidvei, a prezentat și oferit publicului prezent vinurile din Țara Vinului – WeinLand, ținut al cetăților de basm și al bisericilor fortificate săsești. În epoca feudală, podgoriile din inima Transilvaniei erau numite Weinland – Țara Vinului, iar noi ducem mai departe, cu mândrie, tradiția viticultorilor din această zonă, un omagiu adus tuturor acelora care timp de secole au contribuit la îmbogățirea viticulturii și oenologiei de pe aceste meleaguri.
Duminică, activitățile artisitice au continuat cu difuzarea producțiilor audiovizuale „Alba Etnografică” realizate în Expozițiile Etnografice ale județului Alba, lansarea albumului și arhivei „Alba Etnografică” .
Seara a avut loc un spectacol folcloric extraordinar prezentat de Iuliana Tudor, alături de o parte dintre cele mai importante nume ale folclorului muzical românesc (Veta Biriș, Floarea Calotă, Sava Negrean Brudașcu, Niculina Stoian, Ionuț Fulea, Liliana Laichici) și împreună cu peste 150 păstrători ai tradițiilor și obiceiurilor tradiționale din județul Alba (Tulnicăresele din Avram Iancu, Albac, Gârda de Sus și Câmpeni, Grupul vocal tradițional Biienii din Biia, Grupul tradițional din Crăciunelu de Jos, Grupul vocal tradițional Sâncelenii din Sâncel, Ansamblul folcloric „Banul Mihalcea” din Mihalț, Grupul tradițional din Sălciua, Grupul vocal tradițional Izvoarele din Blaj, Alina Pinca, Roxana Reche, Nicolae Plută, Floricica Moga, Dorina Narița, Ina Todoran, Alexandra Băcilă, Adina Popa, Maria Uțiu, Daria Costea, Leontina Farcaș și Grupul vocal tradițional „Muguri de Tezaur”).
Acompaniamentul muzical al întregului spectacol folcloric a fost asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric al Județului Alba dirijată de Alexandru Pal.









