Social

Incendiu declanșat la Câmpeni după testarea unei butelii de aragaz cu un chibrit aprins

Un bărbat de 92 de ani, din orașul Câmpeni, a suferit arsuri superficiale la nivelul capului după ce a provocat, miercuri seara, un incendiu, testând o butelie de aragaz cu un chibrit aprins.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, Secția de pompieri Câmpeni a intervenit, cu două autospeciale, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit, miercuri seara, în orașul Câmpeni.

„Au ars materiale (mobilier și electrocasnice) din interiorul bucătăriei. Incendiul s-a manifestat la o butelie de aragaz care a fost testată de către proprietar cu un chibrit aprins”, a transmis Alex Crișan.

În urma incendiului, proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 92 ani, a necesitat îngrijiri medicale la fața locului, suferind arsuri superficiale la nivelul capului. Acesta a refuzat transportul la spital, a mai menționat reprezentantul ISU Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.