
Vineri, 31 mai, actorii de la Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia vor oferi copiilor din Aiud două spectacole, la Colegiul Național „Bethlen Gabor” din localitate, informează Primăria municipiului.
„În avanpremiera Zilei Internaționale a Copilului, copiii preșcolari de la grădinițele din Aiud vor intra în atmosfera de poveste a teatrului de păpuși”, au transmis reprezentanții autorității locale aiudene.
Potrivit acestora, vineri, de la ora 9:30 și de la ora 10:30, în sala festivă a Colegiului Național „Bethlen Gabor”, cei mici vor avea parte de o „experiență minunată” în compania actorilor Teatrului de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia.








