La 4 iunie, începând din 2021, este marcată Ziua Tratatului de la Trianon, instituită prin Legea nr. 256/2020, conform https://www.cdep.ro/.
Institutul Cultural Român a organizat în 2022, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe – Unitatea Arhivele Diplomatice, vernisajul expoziției „Tratatele de Pace de la Paris (1919-1920): către o arhitectură a păcii europene”, la sediul din București. Expoziția a avut ca obiectiv prezentarea contribuției diplomației române la pregătirea și desfășurarea Conferinței de Pace de la Paris și a cuprins o serie de fotografii și documente care ilustrează unele dintre cele mai importante acte internaționale încheiate în cadrul Conferinței de Pace desfășurate la Paris pe parcursul anilor 1919-1920, după încheierea Primului Război Mondial, arată un comunicat al ICR transmis Agerpres. Mai multe instituții din subordinea Ministerului Culturii, precum Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Institutul Național al Patrimoniului, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Opera Națională Română din Cluj-Napoca, au organizat, de asemenea, o serie de evenimente.
În 2023, Ministerul Afacerilor Externe a marcat Ziua Tratatului de la Trianon printr-o expoziție dedicată, cu prezentarea originalelor aternatelor Tratatelor de Pace de la Paris din 1919-1920 și a altor documente diplomatice și fotografii rare din patrimoniul Arhivelor Diplomatice ale MAE. Expoziția a fost deschisă publicului în zilele de 31 mai, 4, 6, 7, 8 și 9 iunie la sediul central al Ministerului Afacerilor Externe din București și a fost popularizată și în format virtual, prin intermediul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale românești din străinătate. Totodată, reprezentanțele din străinătate ale Institutului Cultural Român – ICR Beijing, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, ICR Lisabona, ICR „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, ICR Paris, Institutul Cultural Român de la Londra – au organizat o serie de evenimente (expoziții, proiecție de filme documentare, proiecte, prelegeri) cu scopul de a rememora contextul internațional și desfășurarea evenimentelor care s-au succedat – încheierea Primului Război Mondial, Marea Unire, Conferința de Pace de la Paris – până la semnarea acestui document istoric emblematic la Versailles, pe 4 iunie 1920, conform unui comunicat de presă al Institutului Cultural Român trimis Agerpres.
Inițiatorii proiectului de lege pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon au fost senatorii PSD, Titus Corlățean și Nicolae Șerban, care în expunerea de motive au amintit că „Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, învins în Primul Război Mondiale. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, pe de altă parte. Tratatul a intrat în vigoare la 26 iunie 1921 și este parte integrantă a sistemului de tratate de pace de la Versailles, care au pus capăt primei conflagrații mondiale și au confirmat de drept mutațiile intervenite în relațiile internaționale, după lungi ani de conflict. Tratatul de la Trianon a însemnat nu doar consfințirea juridică a revenirii Transilvaniei la Patria Mamă, România, ci și conformarea drepturilor politice și civile ale românilor care constituiau populația majoritară în acest teritoriu. De asemenea, Tratatul de la Trianon a consacrat realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Imperiul Austro-Ungar, care a permis națiunilor care trăiau în acest imperiu să-și formeze, după Primul Război Mondial, propriile state naționale.”
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat la 21 octombrie 2019. A fost prezentat, la 28 octombrie, în Biroul Permanent al Camerei Deputaților. La 13 mai 2020, a fost adoptat de Camera Deputaților, cu 235 voturi pentru, 21 contra și 25 de abțineri.
La 19 mai 2020 a fost trimis președintelui României pentru promulgare, care a formulat o sesizare de neconstituționalitate la 11 iunie. La 8 septembrie 2020, Curtea Constituțională a respins obiecțiunile de neconstituționalitate, prin DECIZIA nr. 592 din 15 iulie 2020 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon. La 17 septembrie, cererea de reexaminare solicitată de Președintele României a fost înaintată la Senat. În ședința din 30 septembrie 2020, Senatul a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată, Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon (L459/2019-procedură de urgență – reexaminare la solicitarea Președintelui României), cu respectarea prevederilor art.76 alin.(2) din Constituția României. La 3 noiembrie 2020 a intrat în dezbatere în plenul Camerei Deputaților și, în aceeași zi, a fost adoptată cu 175 de voturi pentru, 23 contra, 85 de abțineri și o persoană nu a votat.
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat Decretul nr.881 din 18 noiembrie 2020 privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, care a devenit Legea nr.256 din 18 noiembrie 2020 pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon. A fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1101/18 noiembrie 2020.
Articolul 2 prevede la alin. (1) că în scopul marcării Zilei Tratatului de la Trianon se organizează, la nivel național și local, manifestări cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon. Conform alin. (2) Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material și logistic, din bugetele proprii, organizarea și desfășurarea manifestărilor prevăzute la alin. (1). (3) Instituțiile publice, din fonduri proprii, precum și organizațiile neguvernamentale și reprezentanții societății civile pot sprijini manifestările organizate de către autoritățile administrației publice centrale și locale.
Potrivit Articolului 3, alin. (1) Guvernul și autoritățile administrației publice centrale și locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi să fie arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, cu completările ulterioare. (2) Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, vor include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei zile.
Ce s-a întâmplat la Trianon
La 4 iunie 1920, la Trianon, România a semnat alături de principalele Puteri Aliate și Asociate, Tratatul de pace cu Ungaria, prin care se recunoaștea, pe plan internațional, hotărârea din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, de Unire a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu țara-mamă. Drumul făcut de România până în acest punct a fost plătit cu sânge și lacrimi, cu uriașe eforturi materiale, deoarece a trebuit să continue Marele Război, prin campania anti-bolșevică din Ungaria din 1919, ca o etapă suplimentară a negocierii și semnării tratatului de pace de la Trianon, la 4 iunie 1920.
În preambulul Tratatului se consemna că documentul a fost semnat de Statele Unite ale Americii, Imperiul Britanic, Franța, Italia și Japonia „puteri desemnate în Tratatul de față ca principalele puteri aliate și asociate”, și de alte douăsprezece state, printre care România, Cehoslovacia și Statul Sârbo-croato-sloven, acestea din urmă „constituind împreună cu Principalele puteri […] puterile aliate și asociate de o parte și Ungaria de altă parte”. Tratatul conținea 364 de articole grupate în 14 părți, ce cuprindeau la rândul lor alte capitole și anexe și se încheia cu un protocol și o „declamațiune”. Din partea României documentul a fost semnat de doctorul Ion Cantacuzino, ministru de stat, și Nicolae Titulescu, fost ministru, secretar de stat, iar din partea Ungariei, de Gaston de Bernard, ministrul muncii și ocrotirii sociale, și Alfred Drasche Lazar de Thorda, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar.
Primele 26 de articole cuprindeau statutul Societății Națiunilor, document care se regăsește în textul tuturor tratatelor de pace încheiate după Primul Război Mondial. Articolele de la 27 la 35 inclusiv fixau frontierele Ungariei, fiind stabilite granițele noului stat ungar cu Austria, cu Statul Sârbo-croato-sloven, cu România și cu Cehoslovacia. Secțiunea a III-a din Partea a II-a, intitulată „fruntariile Ungariei”, cuprindea trei articole privitoare la România, de la 45 la 47. Art. 45 stipula că Ungaria renunța în favoarea României la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei astfel cum sunt fixate la art. 27, Partea a II-a și „recunoscute prin prezentul tratat sau prin orice alte tratate încheiate în scop de a regula afacerile actuale, ca făcând parte din România”. Art. 46 instituia o comisie formată din șapte membri „[…] din care cinci vor fi numiți de Principalele puteri aliate și asociate, unul din România și unul din Ungaria”, care, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a tratatului, urma să înceapă activitatea de fixare la fața locului a traseului liniei de frontieră descrisă în art.23-3, potrivit lucrării „Tratatele de pace ale României (1918-1920)” (Horia Vladimir Ursu, Editura C. H. Beck, 2014).
La art. 47, România confirma Ungariei angajamentul ei de a consimți „inserțiunea” într-un tratat încheiat cu puterile aliate și asociate, ocrotirea „intereselor” minorităților „[…] și pentru a ocroti libertatea tranzitului și a aplica un regim echitabil comerțului celorlalte națiuni”. Secțiunea a VI-a „protecția minorităților” deci și a românilor care prin forța lucrurilor rămâneau în Ungaria, instituia obligația Budapestei ca prin nicio lege interioară să nu modifice stipulațiile din art. 54-60 inclusiv, acestea reprezentând „[…] obligațiuni de interes internațional […] puse sub garanția Societății Națiunilor”, modificarea fiind posibilă a fi făcută numai „[…] de o majoritate a Consiliului Societății Națiunilor”.
Art. 74 stipula recunoașterea de către Ungaria a frontierelor Austriei, Bulgariei, Greciei, Poloniei, României, Statului Sârbo-croato-sloven și ale statului Cehoslovac, așa precum fuseseră ele stabilite la Conferința de la Paris, Budapesta fiind obligată, prin art. 77 să remită semnatarilor tratatului de pace „fără întârziere […] arhivele, registrele, planurile, titlurile și documentele de orice natură ce aparțin administrațiilor civile, militare, financiare, judecătorești sau altele, ale teritoriilor cedate”.
Tratatul de pace cu Ungaria cuprindea și câteva prevederi care au constituit baza rescrierii statului internațional al Dunării. Acesta fusese afectat atât de acțiunile Germaniei, cât și de cele ale Austro-Ungariei în timpul Primului Război Mondial, atunci când Dunărea devenise practic un curs de apă interior aparținând celor două imperii. Astfel, în Partea a XI-a, în articolul 275 „se declara Dunărea curs de apă internațional de la Ulm și până la Marea Neagră.” Art. 286 prevedea înființarea unei „Comisii internaționale”, formată din „2 reprezentanți ai statelor riverane și din câte un reprezentant din fiecare stat riveran ce urma a face parte din Comisia Europeană a Dunării.”
Tratatul de la Trianon a fost votat în cele două camere ale Parlamentului de la București, în 17 și 26 august 1920, iar legea pentru ratificare a fost promulgată prin decret regal la 30 august 1920, documentul intrând în vigoare la 26 iulie 1921. Parlamentul Ungariei a dezbătut și a votat legea pentru ratificarea Tratatului de la Trianon, la 11-13 noiembrie 1920.
Un șir de tratate, care au consfințit frontierele României Întregite, au fost încheiate între anii 1919-1920, în cadrul Conferinței de pace ale cărei lucrări au fost deschise la Versailles, la 18 ianuarie 1919, în Sala Oglinzilor, de Raymond Poincare, președintele Franței. Tratatul cu Austria, semnat la St. Germain (10 septembrie 1919) și acceptat de România la 10 decembrie 1919, însemna recunoașterea și în acest cadru a legitimității unirii Bucovinei cu România, realizate de facto și de jure prin hotărârea românilor bucovineni din noiembrie 1918. Prin Tratatul de la Neuilly-sur-Seine, încheiat la 29 noiembrie 1919, între Puterile Aliate și Asociate cu Bulgaria, semnat de România tot la 10 decembrie 1919, se reconfirma frontiera româno-bulgară, așa cum fusese ea stabilită prin Tratatul de pace de la București din 1913. Ca o completare a tratatelor de la Saint Germain și Trianon, la 10 august 1920 a fost semnat un alt tratat între Puterile Aliate și Asociate și Polonia, România, Statul Sârbo-croato-sloven și statul Cehoslovac privitor la unele hotare ale acestora, menit să asigure suveranitatea statelor arătate asupra teritoriilor naționale recunoscute. Tot la 10 august 1920, la Sevres, a fost semnat Tratatul de pace cu Turcia prin care aceasta recunoștea noilor state create, în urma destrămării Austro-Ungariei, frontierele naționale. La 28 octombrie 1920, a fost semnat Tratatul prin care se recunoștea suveranitatea României asupra teritoriului dintre Prut, Nistru și Marea Neagră. Totodată, s-au purtat negocieri privind clauzele financiare, libertatea navigației și regimul internațional al Dunării, notează lucrarea „Din istoria României 1918-1921. Probleme ale vieții politice, economice și sociale” (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987).
Din partea României au fost implicate în acțiunile Conferinței de pace de la Paris, prin demersurile diplomatice de rigoare, guvernele conduse de Ion I.C. Brătianu (1919), Arthur Văitoianu (1919), Alexandru Vaida Voevod (1919-1920) și Alexandru Averescu (1920-1921).
