
Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili și alcoolul, promovate de lobby-urile din domeniul industrial, sunt responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an în Europa, a avertizat miercuri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care solicită o mai bună reglementare în acest sens, transmite AFP.
Aceste „patru industrii ucid, potrivit directorului OMS Europa, Hans Kluge, cel puțin 7.000 de persoane în fiecare zi” în întreaga regiune, care include 53 de țări și se extinde în Asia Centrală.
„Tacticile industriei includ exploatarea persoanelor vulnerabile prin strategii de marketing direcționat, înșelarea consumatorilor și afirmațiile false cu privire la beneficiile produselor lor sau la respectarea mediului”, a afirmat Kluge, citat într-un comunicat.
Aceste tactici subminează lupta împotriva afecțiunilor netransmisibile, cum ar fi bolile cardiovasculare, care se afla la originea a patru din zece decese în Europa.
Pentru OMS, prin promovarea produselor lor, giganții din domeniile tutunului, alimentației, combustibililor fosili și alcoolului interferează cu eforturile de prevenire și control al unor boli, precum cancerul sau diabetul.
Practicile marilor grupuri alimentează inegalitățile și recurența în cazul cancerului, bolilor cardiovasculare și respiratorii cronice și al diabetului.
Acestea „constituie un obstacol major în calea politicilor de prevenție”, a deplâns OMS, adăugând că ele „maximizează beneficiile și compromit sănătatea publică”.
Excesul de greutate și obezitatea afectează aproape 60% dintre adulți și aproape unul din trei copii de pe Bătrânul Continent.
Cele mai recente date (2017) arată, de asemenea, că unul din cinci decese asociate cu bolile cardiovasculare și cancerul în Europa poate fi imputabil alimentației nesănătoase.
În vederea protejării populațiilor, OMS recomandă aplicarea unor reglementări mai stricte, în special în ceea ce privește comercializarea produselor dăunătoare sănătății, practicile monopoliste, impozitarea multinaționalelor și exploatarea populațiilor vulnerabile în perioade de criză. „Ființele umane trebuie să aibă întotdeauna prioritate înaintea profitului”, a insistat Kluge.
La nivel mondial, tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili și alcoolul, promovate de lobby-urile industriale, sunt responsabile pentru 19 milioane de decese pe an.








