
Fostul șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, Florin Dogaru, este urmărit penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, în același dosar fiind inculpați și alți polițiști, dar și oameni de afaceri.
Acuzațiile din această speță au legătură cu protejarea intereselor unor oameni de afaceri care exploatau lemn.
Potrivit unui comunicat emis, joi, de DNA, Toma Dan, la data faptelor comisar-șef de poliție și șef al Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni din cadrul IPJ Alba, este urmărit penal pentru luare de mită, participație improprie la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, compromiterea intereselor justiției, influențarea declarațiilor și mărturie mincinoasă.
De asemenea, Moșneag Ioan George, subcomisar de poliție în cadrul IPJ Alba – Biroul control intern, este acuzat de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și abuz în serviciu, în timp ce Ciucur Ilie Dan, ofițer în cadrul DGA – Serviciul Județean Alba, este urmărit penal pentru comiterea infracțiunii de complicitate morală la ultraj, iar Creț Alexandra Ioana, la data faptei agent de poliție în cadrul IPJ Alba – Secția 9 Poliție Rurală Câmpeni, este acuzată de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.
Totodată, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Ș.I., om de afaceri, pentru comiterea infracțiunilor de cumpărare de influență, trafic de influență, complicitate morală la ultraj, instigare la ultraj, inducere în eroare a organelor judiciare, instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată, F.M.I., la data faptelor persoană ce desfășoară activități de exploatare material lemnos, pentru comiterea infracțiunilor de cumpărare de influență (2 fapte) și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată, precum și față de N.C.G., administrator al SC Vlad & Andrei Forest SRL, societate care desfășoară activități în domeniul exploatării materialului lemnos, pentru dare de mită, cumpărare de influență, ultraj (2 fapte), furt de arbori, mărturie mincinoasă, braconaj (2 fapte din care una în formă continuată), participație improprie la tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de formă de proprietate, furt material lemnos și SC Vlad & Andrei Forest SRL, pentru comiterea infracțiunilor de tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de formă de proprietate și furt de arbori.
„În prezenta cauză se desfășoară cercetări cu privire la modalitatea în care, în perioada 2021-2022, inculpații polițiști, menționați mai sus, ar fi ‘protejat’ interesele celorlalți inculpați cercetați (la vremea respectivă marea majoritate desfășurau activități de exploatare material lemnos), prin aceea că și-ar fi exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu în ceea ce-i privește pe doi agenți de poliție din cadrul I.P.J. Alba respectiv Brigada de Operațiuni Speciale (BOS) Alba-Iulia, care ar fi interferat, prin munca de poliție desfășurată, cu cea a oamenilor de afaceri”, spun anchetatorii.
Concret, în urma unor controale efectuate de cei doi agenți în zonele în care se desfășurau activități de exploatare a lemnului, la insistențele oamenilor de afaceri sau ca urmare a oferirii unor foloase necuvenite (în cazul inculpatului Toma Dan), inculpații polițiști ar fi desfășurat mai multe activități nelegale, concretizate în propuneri/ presiuni repetate de schimbare a locului de muncă, transmiterea către oamenii de afaceri a programului de lucru al unuia dintre agenți, efectuarea asupra unuia dintre agenți a două cercetări disciplinare cu încălcarea dispozițiilor legale, sancționarea abuzivă a unuia dintre agenți cu diminuarea salariului cu 10% pentru o perioadă de 3 luni, în condițiile în care obiectul cercetării prealabile care s-a finalizat cu măsura menționată anterior era același cu cel al unui dosar penal, în care procurorii au dispus, ulterior soluționării cercetării prealabile, soluția clasării constatând că faptele reținute în sarcina agentului nu există, detașarea nelegală la un post de poliție situat la distanță mare de locul de muncă, de la acea dată, și apoi efectuarea de presiuni pentru acceptarea mutării definitive a aceluiași agent de poliție de la postul de poliție pe raza căruia oamenii de afaceri își desfășurau activitatea, mai arată DNA.
Potrivit sursei citate, în scopul intimidării, inculpatul N.C.G. i-ar fi urmărit, supravegheat, fotografiat/ filmat fără drept și fără vreun interes legitim pe cei doi agenți de poliție atât la domiciliu, la locul de muncă, cât și în alte locuri pe care aceștia le-au frecventat.
„În contextul de mai sus, inculpații Ș.I., F.M.I., și N.C.G. i-ar fi promis unei persoane (martor în cauză) suma de 5.000 euro pentru a-și trafica o presupusă influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcționari din conducerea I.G.P.R. și că-i va determina pe aceștia să-l transfere pe celălalt agent într-o altă subunitate de poliție”, se mai arată în comunicat.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Direcției de Operațiuni Speciale.
Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, comisar-șef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcție, au declarat, miercuri, pentru Agerpres, surse din instituție.
Conform surselor menționate, la conducerea inspectoratului ar fi fost împuternicit unul din cei doi adjuncți ai șefului IPJ Alba, Vasile Darius Bic.








