Educație

Aproape 16.000 de elevi de clasa a VIII-a nu au terminat anul școlar și nu au fost înscriși la Evaluarea Națională 2024

Deși peste 160.000 de elevi vor susține Evaluarea Națională 2024, aproape 16.000 de elevi din numărul total înscris la început de an școlar nu au încheiat studiile și nu se regăsesc pe lista absolvenților ce vor susține probele de examen.

Potrivit datelor oficiale publicate luni de Ministerul Educației, peste 160.400 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși în vederea susținerii examenului de Evaluare Națională sesiunea iunie-iulie 2024.

Înscrierea elevilor la Evaluarea Națională este automată și obligatorie pentru școli, fiind făcută de către secretariat, pentru toți absolvenții de clasa a VIII-a.

Aproape 16.000 de elevi nu vor susține Evaluarea Națională 2024

Numărul total de elevi înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar a fost de 176.266, potrivit datelor Ministerului Educației.

Prin urmare, un număr de 15.866 fie nu au terminat clasa a VIII-a, fie nu au fost înscriși în evaluare. Este echivalentul a 634 de clase cu câte 25 de elevi fiecare, potrivit datelor publicate de edupedu.ro

Situația celor 15.866 de elevi care au fost în clasa a VIII-a și nu au mai fost înscriși la Evaluarea Națională arată o creștere față de numărul de anul trecut, când 14.944 de elevi nu au fost înscriși la Evaluarea Națională 2023, reprezentând 8,49% din cohorta de clasa a VIII-a, potrivit Unității de Cercetare din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Edcuație a Ministerului Educației.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.