Sănătate

Un nou medicament pentru boala Alzheimer primește undă verde din partea FDA

Agenția pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite a dat undă verde comercializării unui nou tratament împotriva Alzheimer, care încetinește evoluția bolii, dezvoltat de laboratorul american Eli Lilly, transmite AFP.

Un comitet consultativ de experți recomandase, la începutul lunii iunie, autorizarea în vederea comercializării a medicamentului Kisunla (donanemab), care se administrează prin injectare intravenoasă.

Medicamentul atacă așa-numitele plăci amiloide, care se găsesc în creierul pacienților cu Alzheimer. Aceste plăci se depun între celulele nervoase din cortexul cerebral și întrerup conexiunile dintre neuroni.

Donanemab face parte dintr-o nouă categorie de tratamente pentru boala Alzheimer, bazate pe imunoterapie, un proces care mobilizează în mod direct celulele imunitare pentru a acționa asupra acestor plăci.

În studiile clinice, donanemab a încetinit evoluția acestei boli degenerative, deși a provocat efecte secundare grave la unii pacienți, în special hemoragii cerebrale, notează AFP.

„Datele clinice au demonstrat într-o manieră convingătoare că Kisunla a redus rata declinului cognitiv și funcțional la pacienții care prezentau simptome moderate de pierdere cognitivă și demență senilă, asociate bolii Alzheimer”, a comentat Teresa Buracchio, directoare a Biroului de Neuroștiințe din cadrul FDA, citată într-un comunicat dat publicității marți.

Agenția aprobase deja, în iulie 2023, un alt tratament, care funcționează pe același principiu, comercializat sub numele Leqembi (lecanemab), dezvoltat de laboratoarele Esai și Biogen.

Eli Lilly efectuează în prezent studii clinice asupra unui alt tratament destinat încetinirii progresiei bolii Alzheimer, remternetug, cu rezultate preliminare pozitive.

În 2021, primul tratament din această nouă generație, Aduhelm (aducanumab) de la Biogen a fost autorizat, în urma unei proceduri accelerate intens criticate, înainte de a fi retras de pe piață la începutul anului 2024.

Prețul său, de 56.000 de dolari pe an, a provocat controverse, sistemul american de asigurări de sănătate pentru persoanele de peste 65 de ani, Medicare, refuzând să îl compenseze, pe motiv că nu a fost bine stabilită eficacitatea sa pe termen lung.

Aduhelm a fost primul tratament pentru boala Alzheimer aprobat în Statele Unite după 2003.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.