Administrație

Un parc fotovoltaic va fi realizat în Oarda cu bani din Fondul de Modernizare

Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, anunță că Ministerul Energiei, prin Fondul de Modernizare, a aprobat finanțarea unui parc fotovoltaic de 3 MW pe strada Șoimului din cartierul Oarda.

„Soarele răsare de la Alba Iulia nu e doar o metaforă când aproape 4 milioane de euro, finanțare nerambursabilă, vor fi investiți pentru crearea unui parc fotovoltaic în municipiul nostru!”, a scris edilul pe pagina sa de socializare.

Astfel, vor putea fi alimentate din surse regenerabile autobuze electrice și clădiri publice, reducând amprenta de carbon a Albei Iulia, mai precizează Pleșa.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este 19,5 milioane lei (inclusiv TVA) și reprezintă un grant integral nerambursabil. Edilul albaiulian estimează că semnarea contractului de finanțare va avea loc în luna octombrie a acestui an.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.