La data de 29 august, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au pus în executare un mandat de arestare preventivă, emis de Judecătoria Aiud pe numele unui tânăr de 20 de ani, din Ocna Mureș, care este cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt.

Foto: Arhivă
Tânărul se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar, fiind bănuit de săvârșirea unor furturi din locuință, iar în perioada 1 iunie – 18 august 2024 ar fi săvârșit un alt furt dintr-o locuință din Ocna Mureș, în care ar fi pătruns prin efracție și din care ar fi sustras două televizoare și mai multe articole vestimentare.
Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii sale activități infracționale.








