Social

S-a urcat băut bine la volan și a făcut accident

În seara zilei de 30 ianuarie 2025, polițiștii din Cugir au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Rozelor din orașul Cugir, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. 

Foto: Arhivă

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă. Un bărbat de 45 de ani, din orașul Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Rozelor din Cugir, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 38 de ani, din municipiul Hunedoara. 

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,76 mg/litru alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 45 de ani, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cazul conducătoarei auto, rezultatul a fost negativ. 

În cauză, cercetările sunt continuate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.