Sport

Performanță remarcabilă la Taekwondo pentru un elev al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia

Andrei Pavel, elev în clasa a X-a, a obținut medalii de argint și bronz la Campionatele Naționale de Taekwondo desfășurate la Blaj.

Foto: Facebook Colegiul Național Miitar Mihai Viteazu Alba iulia

Elevul fruntaș Andrei Pavel, reprezentant al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, a urcat pe podiumul Campionatelor Naționale de Taekwondo ART, competiție desfășurată recent la Blaj. Acesta a concurat în Clasa A, la categoria juniori, reușind să obțină medalia de argint în proba de Pumsae perechi și medalia de bronz în proba de Pumsae individual.

O performanță cu totul specială a fost reușită în cadrul probei de perechi, unde Andrei a concurat pentru prima dată alături de sora sa, Teodora. Împreună, cei doi au format un duo armonios și eficient, reușind să se claseze pe locul al doilea la nivel național.

Foto: Facebook Colegiul Național Miitar Mihai Viteazu Alba iulia

Legitimat la Clubul Sportiv Koryo Blaj, Andrei practică Taekwondo de opt ani și deține centura neagră, gradul 1 Dan. Pentru el, acest sport a devenit mai mult decât o activitate fizică – o parte esențială din stilul de viață.

„Pe parcursul acestor ani am reușit să dobândesc centura neagră, gradul de 1 Dan. Am ajuns să realizez că acesta nu e doar un sport, ci un stil de viață. De fiecare dată când pășesc pe saltea, uit de tot ceea ce înseamnă grijile acestei vieți. Fiecare antrenament îl văd ca pe o nouă provocare și încerc să mă autodepășesc”, a mărturisit Andrei.

Tânărul sportiv se mândrește cu numeroase premii obținute de-a lungul anilor la competiții naționale și la Cupa României, dar recunoaște că drumul nu a fost lipsit de dificultăți. Eșecurile l-au învățat lecții valoroase, contribuind la formarea caracterului său.

„Taekwondo-ul mi-a dat încredere și m-a învățat să nu mă dau niciodată bătut. Cel mai important este că am învățat să fiu modest chiar și în succes. În concluzie, m-a făcut cine sunt: cineva care nu renunță, care îi respectă pe ceilalți și care continuă să se perfecționeze.”

Performanța lui Andrei Pavel nu este doar o reușită sportivă, ci și o dovadă a valorilor pe care le cultivă în mediul militar și în viața de zi cu zi: disciplină, perseverență, respect și modestie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.