Performanța educațională continuă să fie un reper la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazu” din Alba Iulia, unde toți cei 106 absolvenți ai Promoției 2025 au promovat examenul de Bacalaureat, obținând o rată de promovare de 100%.

Rezultatele confirmă încă o dată nivelul ridicat de pregătire al elevilor și dedicarea colectivului profesoral și militar. Dintre absolvenți, 68 au obținut medii peste 9,00, în timp ce 23 de lucrări au fost notate cu 10 la discipline precum fizica (14 note de 10) și matematica (9 note de 10). Media generală înainte de contestații este 9,11.
Conducerea colegiului a transmis felicitări elevilor pentru efortul susținut și pentru modul exemplar în care și-au construit parcursul educațional în cei patru ani de liceu. Rezultatele obținute reflectă nu doar capacitatea academică, ci și determinarea, disciplina și motivația elevilor militari.
De asemenea, aprecieri au fost adresate și cadrelor didactice și militare care au contribuit cu profesionalism și dedicare la formarea elevilor, precum și părinților care i-au susținut pe tot parcursul acestui drum.
Colegiul Național Militar „Mihai Viteazu” își reconfirmă astfel statutul de instituție de elită în învățământul românesc, fiind un exemplu de excelență și rigoare academică.








