Sănătate

Crucea Roșie Română Filiala Alba construiește un nou sediu pentru Serviciul de Ambulanță, cu sprijinul companiei Star Assembly

Crucea Roșie Română Filiala Alba a lansat oficial proiectul de construire a unui nou sediu modern pentru Serviciul de Ambulanță, un demers esențial pentru întărirea capacității de intervenție medicală în județ.

Foto: Crucea Roșie Filiala Alba

Investiția este finanțată integral de compania Star Assembly, partener de lungă durată al organizației.

Ceremonia de lansare a avut loc la Alba Iulia, în prezența reprezentanților Crucii Roșii și ai companiei germane, momentul simbolic fiind marcat prin integrarea unor roți dințate în structura de beton – un gest cu valoare emblematică pentru colaborarea solidă dintre cele două entități.

Foto: Crucea Roșie Filiala Alba

Clădirea va fi complet independentă energetic și va respecta toate standardele medicale și legislative în vigoare. Noul sediu va cuprinde garaje moderne pentru ambulanțe, spații dedicate personalului medical, zone de depozitare a echipamentelor și materialelor, camere specializate pentru dezinfecție și sterilizare, precum și o sală destinată instruirii și formării continue. Finalizarea lucrărilor este estimată în maximum un an.

Foto: Crucea Roșie Filiala Alba

„Suntem profund recunoscători companiei Star Assembly pentru sprijinul generos și parteneriatul solid pe care l-am dezvoltat în ultimii ani. Momentul simbolic al așezării roților dințate reflectă nu doar implicarea concretă a companiei, ci și angajamentul comun de a face bine în comunitățile din județul Alba. Este cel mai important proiect din istoria filialei noastre”, a declarat Adrian Ionel Dușa, directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba.

Parteneriatul cu Star Assembly reflectă o implicare constantă în proiecte sociale, educaționale și de sănătate, menite să răspundă nevoilor reale ale comunității.

„Ne onorează acest parteneriat cu Crucea Roșie Română Filiala Alba, o organizație care acționează cu profesionalism și devotament. Prin susținerea acestui sediu, contribuim la creșterea eficienței intervențiilor medicale și la siguranța pacienților. Este un proiect care pune viața și sănătatea pe primul loc”, a transmis Gheorghe Achim, director general al Star Transmission & Star Assembly.

Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Române Filiala Alba operează cu o flotă de nouă ambulanțe complet echipate, inclusiv ambulanțe 4×4 cu tehnologie avansată, achiziționate cu sprijinul financiar al Star Assembly și Star Transmission. Echipajele medicale sunt formate din specialiști cu experiență în medicina de urgență: medici, asistenți și ambulanțieri.

Acest nou sediu va aduce beneficii semnificative în ceea ce privește rapiditatea intervențiilor, siguranța personalului și calitatea serviciilor medicale oferite, consolidând poziția Crucii Roșii ca un actor esențial în sistemul de urgență al județului Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.