Mozaic

Senzaționalul chitarist Maxim Belciug concertează în premieră la Alba Iulia

Magia chitarei răsună la Castrul Roman Apulum

Foto: Mesagerul de Alba

Alba Iulia va găzdui un eveniment muzical de excepție la finalul acestei veri. Vineri, 22 august 2025, de la ora 19:00, renumitul chitarist Maxim Belciug susține, în premieră, un recital solo în inima cetății, la Castrul Roman Apulum (Muzeul Principia – Piața Cetății).

Cunoscut ca „maestrul Încântărilor” și supranumit „cea mai solo chitară solo”, Maxim Belciug promite o seară în care chitara capătă glasuri multiple și se transformă într-o orchestră vibrantă, încărcată de emoție, ritm și rafinament. Programul va cuprinde un melanj spectaculos de partituri clasice, compoziții romantice, valsuri, tangouri, bolero, flamenco și tarantele – toate învelite în inconfundabilul său stil plin de expresivitate și culoare.

Artist cu o carieră de peste trei decenii, Maxim Belciug a cucerit publicul de pe cele mai importante scene din România și din străinătate, fiind singurul chitarist român care a susținut patru recitaluri consecutive la Ateneul Român. A înregistrat până acum nouă albume – solo, în duo cu vioară sau voce – și a fost aclamat constant de critici pentru abordarea unică și profunzimea interpretării.

„Chitara plânge și iubește și dansează pe una și o mie de voci, ca o orchestră ireală care atacă pasional, fără să-i pese de drumul înapoi”, spune Maxim Belciug despre instrumentul său, iar fiecare concert al său confirmă acest crez.

Evenimentul de la Alba Iulia este o rară ocazie de a asculta live unul dintre cei mai carismatici și originali muzicieni români ai momentului, într-un spațiu cu rezonanță istorică și spirituală aparte.

Biletele sunt disponibile online pe platformele eventbook.ro, ambilet.ro și iabilet.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.