Boxerii Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia s-au remarcat prin rezultate deosebite la Cupa Sibiului la Box, competiție desfășurată recent și care a reunit sportivi de la mai multe cluburi din țară.

Sportivii pregătiți de antrenorul emerit Nicolae Paștiu s-au întors acasă cu un palmares impresionant: un loc I și două locuri II, atât la categoria juniori, cât și la seniori.
Rezultatele obținute de CS Unirea Alba Iulia:
- Ioan Raul Ordean (52 kg, juniori) – locul I;
- David Hada (48 kg, juniori) – locul II;
- Alexandru Dorobanțu (80 kg, seniori) – locul II.
„Sunt rezultate foarte bune și încurajatoare pentru acești tineri sportivi. Mă bucur că munca și seriozitatea lor au fost răsplătite prin obținerea unor rezultate importante la această competiție regională”, a declarat antrenorul Nicolae Paștiu.
Conducerea CS Unirea Alba Iulia le transmite felicitări pugiliștilor și le urează mult succes la viitoarele competiții








