La data de 1 Decembrie 2025, în jurul orei 16.20, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe Bulevardul Revoluției 1918, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un tânăr de 18 ani, din comuna Ucea, județul Brașov, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul Revoluției 1918, a surprins și accidentat un tânăr de 18 ani, din orașul Victoria, județul Brașov, care ar fi traversat strada prin loc nepermis.
Tânărul a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.








