
Dezvoltarea învățământului dual și creșterea ocupării forței de muncă au fost priorități în Comisia de Dialog Social Alba.
Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook, Instituția Prefectului Județului Alba transmite că astăzi a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social Alba, prezidată de prefectul județului Alba, Nicolae Albu, cu participarea subprefectului Sandu Heler și a membrilor comisiei, în cadrul căreia au fost analizate dezvoltarea învățământului profesional și tehnic, prin extinderea învățământului dual, precum și stadiul realizării Programului județean de ocupare a forței de muncă.
„În județul Alba, în anul școlar 2025–2026, filiera tehnologică și învățământul profesional/dual reprezintă peste 52% din totalul claselor de liceu, iar ponderea învățământului dual (12,62%) se situează peste media națională. Pentru anul școlar 2026–2027 este prevăzută creșterea numărului de clase de liceu tehnologic dual, în corelare cu cerințele pieței muncii și cu solicitările operatorilor economici parteneri”, se arată în mesajul publicat pe pagina prefecturii Alba.
Aproape 5.000 de persoane încadrate în câmpul muncii, în 2025
În cadrul ședinței, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba a prezentat bilanțul Programului de ocupare pentru anul 2025. Potrivit datelor comunicate, 4.979 de persoane au fost încadrate în muncă, ceea ce reprezintă 79% din obiectivul stabilit pentru anul trecut. Pentru 2026, instituția și-a propus un obiectiv mai ambițios – integrarea pe piața muncii a 6.300 de persoane, cu prioritate pentru tineri, absolvenți, persoane de peste 45 de ani, șomeri de lungă durată și alte categorii vulnerabile.
La secțiunea diverse, discuțiile s-au concentrat pe consolidarea colaborării dintre instituțiile publice, unitățile de învățământ și mediul economic, astfel încât oferta de formare profesională să fie mai bine adaptată cerințelor reale ale pieței muncii din județul Alba.








