Sport

Albaiulianul Nicolae Stanciu, după ratarea Mondialului: „Nu avem dreptul să renunțăm”

Căpitanul echipei naționale de fotbal, Nicolae Stanciu, a declarat luni, într-o conferință de presă premergătoare amicalului cu Slovacia, că jucătorii României nu au dreptul să renunțe la prima reprezentativă, chiar dacă șansele de a ajunge la Cupa Mondială 2026 au fost ratate.

Foto: Facebook Echipa națională de fotbal a României

„Pentru mine a fost ultima șansă la un Mondial”

Stanciu a recunoscut că barajul pierdut cu Turcia (0-1) a reprezentat, cel mai probabil, ultima oportunitate pentru el de a evolua la un Campionat Mondial.

„Cu siguranță am simțit că a fost ultima șansă de a ajunge la un Mondial și nu s-a schimbat nimic nici acum. La următorul Mondial voi avea 37-38 de ani, așa că consider că pentru mine a fost ultima șansă. Dar consider că atâta timp cât ești jucător în activitate și vei fi chemat la echipa națională e datoria ta să vii și să încerci să ajuți. Nu consider că unul dintre noi are dreptul de a se retrage de la echipa națională, dar în același timp încerc să îi înțeleg pentru cei care au făcut lucrul acesta, fiecare are motivele lui. Dar personal consider că atât timp cât ești în activitate nici eu, nici un alt coleg de-al meu nu am făcut îndeajuns pentru echipa națională încât să avem acest drept de a renunța”, a declarat Stanciu.

Meciul cu Slovacia, dedicat lui Mircea Lucescu

Nicolae Stanciu: „Atâta timp cât îmbrăcăm acest tricou și reprezentăm o țară întreagă nu se poate vorbi despre un meci amical. Atâta timp cât ai emblema cu România și știi că o țară întreagă te urmărește nu ai cum să nu intri pe teren și să dai 100%.”

Potrivit agerpres.ro, căpitanul tricolorilor a subliniat că partida amicală cu Slovacia va avea o încărcătură specială pentru echipă, care își dorește să îi dedice o eventuală victorie selecționerului Mircea Lucescu.

„Atâta timp cât îmbrăcăm acest tricou și reprezentăm o țară întreagă nu se poate vorbi despre un meci amical. Atâta timp cât ai emblema cu România și știi că o țară întreagă te urmărește nu ai cum să nu intri pe teren și să dai 100%. Meciul are importanță pentru coeficient, pentru noi, în primul rând să ne respectăm meseria, să respectăm tricoul și pe toți ceilalți pe care îi reprezentăm. Cu siguranță meciul cu Slovacia va fi pentru domnul Lucescu. Sper să-i facem o bucurie, pentru că știm cât de mult înseamnă fotbalul pentru el. Știm că și-ar fi dorit să fie aici alături de noi. Pentru el ne dorim să facem un meci bun și la final să-i dedicăm victoria”, a afirmat Stanciu.

Mesaj pentru selecționer

Stanciu a vorbit și despre problemele de sănătate ale selecționerului, acesta a declarat că vestea internării a fost un moment dificil pentru echipă.

„Vreau să-i transmit sănătate domnului Lucescu și să vă spun că toată lumea este mai liniștită și mai bucuroasă pentru că știm că este sănătos și are o stare stabilă acum. Chiar ne-a transmis niște mesaje prin intermediul staffului. A fost un șoc, dar acum suntem mai bine. Suntem mai liniștiți și ne bucurăm foarte mult că dânsul este bine, asta este cel mai important. A fost onoare și o plăcere pentru mine să am un antrenor ca Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori ai lumii. Nu pot să mă consider decât norocos că am avut șansa să lucrez cu el și dacă meciul din Turcia a fost ultimul împreună vreau să-i urez multă sănătate și în continuare să facă ceea ce își dorește dânsul cel mai mult”, a mai spus căpitanul României.

Nicolae Stanciu: „A fost onoare și o plăcere pentru mine să am un antrenor ca Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori ai lumii. Nu pot să mă consider decât norocos că am avut șansa să lucrez cu el.”

Lucescu, internat de urgență înaintea meciului

Selecționerul Mircea Lucescu a fost internat de urgență, duminică, într-un spital din Capitală, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament.

La începutul acestui an, tehnicianul a mai fost internat pentru un tratament cu antibiotic, în urma unei infecții subcutanate, iar ulterior a plecat în străinătate pentru investigații suplimentare.

Amical cu Slovacia, marți seara

Echipa națională a României va disputa marți, de la ora 21:45, la Bratislava, un meci amical împotriva Slovaciei. Ambele selecționate au ratat calificarea la Cupa Mondială din 2026.

CITEȘTE ȘI:
Mircea Lucescu, internat cu probleme cardiace; rămâne spitalizat pentru monitorizare și tratament
România ratează din nou Mondialul! Tricolorii, eliminați de Turcia la Istanbul

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.