Primăria Sebeș anunță exerciții militare pe 1 aprilie, între orele 08:00 și 14:00, și le recomandă cetățenilor să evite zona pentru a preveni incidente. Primăria Municipiului Sebeș a anunțat organizarea unor ședințe de tragere cu muniție de război în data de 1 aprilie 2026, în poligonul „Râpa Roșie”. Activitățile sunt […]
Lună: martie 2026
Patru zile dedicate lecturii, la Sebeș
Ateliere de lectură, filme educative și expoziții de carte îi așteaptă pe copii și tineri, într-un eveniment dedicat poveștilor clasice și literaturii contemporane, la biblioteca din Sebeș. În perioada 30 martie – 2 aprilie 2026, municipiul Sebeș găzduiește „Zilele Cărții pentru Copii și Tineret”, un eveniment dedicat lecturii și universului […]
Raport 2026: România își menține poziția în clasamentul mondial al calității vieții, dar stagnează la capitolul sănătate și educație
România se menține pe locul 45 în clasamentul mondial privind Indicele de Progres Social, care evaluează calitatea vieții și bunăstarea socială în 171 de țări, efectuat de organizația nonprofit Social Progress Imperative cu sprijinul Deloitte, conform Agerpres. Potrivit cercetării, scorul general al României a fost 74,49 din 100, similar cu […]
Apel la calm. România are medicamente pentru două luni
Stocurile de medicamente existente în România sunt suficiente pentru două luni. Aprovizionarea se desfășoară fără disfuncționalități. Conform Agerpres, stocurile de medicamente existente în România sunt suficiente pentru aproximativ două luni iar aprovizionarea la nivel național se desfășoară fără disfuncționalități, susține Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER), care recomandă […]
Criză de sânge O negativ, la Alba
Centrul de Transfuzie Sanguină Alba face un apel urgent către populație, solicitând sprijinul donatorilor care au grupa de sânge O negativ. Reprezentanții centrului atrag atenția că există un număr mare de solicitări pentru această grupă, majoritatea fiind cazuri medicale urgente. În lipsa donatorilor, viața pacienților care au nevoie de transfuzie […]
Secția de împrumut pentru adulți a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba se redeschide de la 1 aprilie
Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba anunță reluarea activității secției de împrumut carte pentru cititorii adulți, începând cu data de 1 aprilie 2026. Decizia vine după o perioadă în care fondul de carte a fost inventariat și reorganizat, iar serviciile destinate publicului au fost îmbunătățite. Reprezentanții instituției transmit că redeschiderea marchează […]
Județul Alba, printre cele mai stabile din țară la început de 2026. Numărul insolvențelor, la cote minime.
În timp ce economia națională se confruntă cu un val de blocaje financiare, județul Alba reușește să rămână într-o zonă de siguranță. Potrivit datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), județul nostru se numără printre zonele cu cele mai puține insolvențe înregistrate în primele două luni ale acestui […]
Mircea Lucescu, internat cu probleme cardiace; rămâne spitalizat pentru monitorizare și tratament
Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, va rămâne internat pentru monitorizare și tratament de specialitate la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost adus duminică în urma unei tulburări „majore” de ritm cardiac, a anunțat unitatea sanitară, conform Agerpres. Informarea oficială a spitalului „Pacientul a fost adus la […]
Moment de rugăciune la Blaj: Parastas la șase luni de la trecerea la cele veșnice a Cardinalului Lucian Mureșan
Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj a găzduit duminică, 29 martie, o slujbă de pomenire dedicată Cardinalului Lucian Mureșan. Momentul a marcat împlinirea a șase luni de la stingerea din viață a ierarhului care a condus Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, timp de mai bine de trei decenii, […]
Polo feminin: Unirea Alba Iulia va juca pentru locurile 7-8 la turneul final al Conference Cup
CSM Unirea Alba Iulia o va înfrunta pe Galatasaray SK Istanbul în meciul pentru locurile 7-8 la turneul Final 8 al competiției feminine de polo pe apă Conference Cup, de la Atena, conform Agerpres. Sâmbătă, Unirea Alba Iulia a fost întrecută de formația greacă CN Chania cu 9-7 (1-1, 3-1, […]


















